Trei schimbări simple pentru a slăbi și a corecta analizele
Medicul Mihail Pautov a reușit să slăbească 10 kilograme și să anuleze un diagnostic de prediabet și dislipidemie. A făcut asta prin ajustări simple în stilul de viață, deși la 37 de ani se considera o persoană sănătoasă, care mergea la sală și dormea opt ore pe noapte.
Un set de analize i-au arătat o realitate diferită: hemoglobină glicată în zona de risc, colesterol peste limite și ApoB crescut. Medicul a povestit pe pagina sa de Facebook despre momentul respectiv: „Am primit într-o zi niște analize care m-au speriat. Nu ale unui pacient, ci ale mele. Aveam 37 de ani, mergeam la sală, dormeam opt ore pe noapte, mâncam echilibrat. Și totuși, pe buletin mă uitam la un om cu prediabet și cu dislipidemie. […] Trei zile am fost în stare de șoc […] Apoi mi-am dat seama că sănătatea mea nu e tocmai sub control.”
Pasul 1: Renunțarea la gustările dintre mese
Prima decizie a fost să elimine complet gustările dintre mesele principale. Medicul explică faptul că acestea pot reprezenta peste un sfert din aportul caloric zilnic, fiind de obicei produse extraprocesate precum chipsurile sau biscuiții.
„Nu există gustări între mese, pentru că sunt de obicei mâncăruri extra-procesate: chipsuri, biscuiți, orice altceva. Gustările depășesc 25% din aportul caloric, ceea ce înseamnă că deși mănânci ceva corect, dulciurile te îngrașă. Îți dau apetitul peste cap și îți cresc brusc glicemia, apoi când scade îți este iar foame”, a detaliat Mihail Pautov în podcastul său.
Pasul 2: Monitorizarea strictă a caloriilor
A doua modificare a fost trecerea de la aproximarea caloriilor la monitorizarea lor precisă cu ajutorul unei aplicații. Pentru a slăbi, este necesar un deficit caloric, adică să consumi mai puține calorii decât arzi.
„Principiul de bază al slăbitului este deficitul caloric. De multe ori, oamenilor le este greu să aproximeze sau să știe câte calorii mănâncă ei de fapt”, a precizat medicul.
Pasul 3: Mai multă mișcare, integrată în rutina zilnică
Mișcarea a fost intensificată nu doar la sală. Pautov a adăugat antrenamente de forță, a înlocuit drumul de 10 minute cu mașina până la birou cu unul de 40 de minute pe bicicletă și a început să facă plimbări lungi. Obiectivul a fost să ajungă la peste 15.000 de pași în fiecare zi.
Cazul său arată o greșeală frecventă: poți avea obiceiuri bune, precum somnul odihnitor și mersul la sală, dar un singur element neglijat, în situația lui, gustările, poate anula beneficiile. Acestea cresc constant aportul caloric și pot duce la probleme de sănătate precum prediabetul, chiar dacă ai impresia că mănânci echilibrat. Conform Lyla, un reper util din această experiență este să analizezi atent ce consumi între mesele principale și cât de activ ești pe parcursul întregii zile, nu doar la antrenamentele programate.