Cosmin Neacşu este pregătit să ducă serialul animat ,,Aventurile lui LittleEdu” la un cu totul alt nivel

Dacă înainte de începerea şcolii LittleEdu, primul supererou animat românesc, s-a alăturat iniţiativei de a strânge fonduri pentru rechizitele copiilor fără posibilităţi materiale, ,,Distracţie şi educaţie cu LittleEdu” este cea mai recentă campanie în care supereroul animat creeat şi însufleţit de Cosmin Neacşu este implicat. Prin conţinut educativ nou şi din ce în ce mai atractiv pentru cei mici, LittleEdu a reuşit să devină protagonistul unei noi serii de acţiuni menite să propulseze acest proiect la nivelul următor.

Mai mult decât atât, odată cu începerea noului an şcolar, Cosmin Neacşu le-a pregătit multe surprize micuţilor, alături de personajul său animat, LittleEdu. Pe lângă premiile atractive oferite în cadrul campaniei realizate alături de ParkLake, tot în această locaţie copiii vor avea ocazia să îşi admire supereroul preferat şi în realitate, într-un decor tematic dedicat interacţiunii dintre fani şi celebrul său personaj.

,,Sunt foarte mândru de tot ce am reuşit să realizez până în acest moment cu şi alături de LittleEdu. Mi s-a demonstrat pe această cale încă o dată că doar un proiect născut…

Citeste continuarea Aici

You might also like