Publicitate
Publicitate

Studiul pe 1300 de gemeni care schimba totul. Narcisismul este de fapt in ADN

narcisism

O descoperire majoră realizată în Germania aruncă în aer decenii de teorii psihologice. Un studiu amplu, efectuat pe peste 1300 de perechi de gemeni, demonstrează că narcisismul nu este un rezultat al educației primite în copilărie, ci se transmite direct prin ADN. Această concluzie vizează direct părinții care se simțeau vinovați pentru comportamentul egocentric al copiilor lor.

Mitul părintelui vinovat, demontat

Până acum, specialiștii aveau o explicație standard: o educație distantă sau, dimpotrivă, laudele exagerate, ar fi principalele cauze ale unui caracter egocentric. Si nu de puține ori, părinții erau cei care purtau povara vinei. Numai ca un nou studiu vine să contrazică totul. Cercetătorii germani au vrut să tranșeze definitiv clasica dezbatere dintre natură și educație, analizând genetica și experiențele de viață a peste 1300 de perechi de gemeni. Pentru o imagine completă, în cercetare au fost incluși și părinții, partenerii de viață și frații care nu sunt gemeni.

Cum s-a desfășurat cercetarea

Metoda a fost una meticuloasă. Fiecare participant a completat un test de personalitate detaliat, fiind rugat să evalueze pe o scară de la 1 la 9 cât de mult rezonează cu anumite afirmații specifice. Printre frazele analizate s-au numărat „Tind să vreau ca ceilalți să mă admire” și „Tind să vreau ca ceilalți să-mi acorde atenție”. O altă afirmație testată a fost „Tind să caut prestigiu și statut”.

O investitie de 211 milioane dolari schimba totul pe bursa. Ce urmeaza pentru actionari
RecomandariO investitie de 211 milioane dolari schimba totul pe bursa. Ce urmeaza pentru actionari

În cazul tinerilor, sistemul a fost adaptat vârstei. Ei au răspuns pe o scară de la 1 la 5 la declarații precum „Sunt cu adevărat o persoană specială” sau „Sunt bun la a-i convinge pe oameni să facă lucrurile așa cum vreau eu”.

Rezultatul? Părinții și copiii au obținut scoruri extrem de similare la testul de narcisism. Dar cum se explică, până la urmă, această asemănare? Potrivit Jurnalulnational, autorii studiului afirmă clar că această asociere a fost „determinată în totalitate de factori genetici”. Iar factorii de mediu comuni, cum ar fi statutul socio-economic al familiei, au jucat doar un „rol minor”.

„Narcisismul este ereditar”

Cifrele vorbesc de la sine.

Surpriza uriasa despre Meryl Streep. Decizia luata la 56 de ani schimba totul
RecomandariSurpriza uriasa despre Meryl Streep. Decizia luata la 56 de ani schimba totul

Concluzia cercetătorilor este tranșantă. „Narcisismul este ereditar, dar în principal din cauza geneticii”, se arată în studiu. E drept că sună șocant, dar datele par să fie de necontestat, contrazicând teoriile psihanalitice care au dominat domeniul zeci de ani.

Impactul asupra terapiilor și familiilor

Această descoperire nu este doar o curiozitate academică. Ea schimbă radical modul în care sunt abordate tulburările de personalitate narcisistă (care se manifestă printr-un sentiment extrem de importanță de sine și o nevoie constantă de admirație). Până acum, psihologii explicau aceste trăsături ca fiind o mască pentru nesiguranța dezvoltată în copilărie, recomandând adesea psihoterapia sau terapia prin conversație.

Dar noile date arată că mediul familial nu dictează aceste comportamente. Pentru părinții care se învinovățeau pentru atitudinea egocentrică a copiilor, vestea este eliberatoare. Stilul lor de parenting nu este un factor determinant, cu condiția ca toți copiii să fie tratați la fel. Cercetarea publicată recent nu a găsit nicio dovadă care să lege experiențele din mediul familial de declanșarea narcisismului, ceea ce ar putea duce la o reconsiderare a presiunii financiare și emoționale a anumitor tipuri de terapii.

Vestea care schimbă totul pentru șoferi. Prețul benzinei scade cu 0,17 euro pe litru
RecomandariVestea care schimbă totul pentru șoferi. Prețul benzinei scade cu 0,17 euro pe litru