Medicamentele GLP-1 folosite pentru slăbit, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro, aduc în discuție o nouă preocupare: „agonorexia”. Termenul este folosit de unii specialiști pentru situațiile în care slăbitul și controlul alimentației ajung să ocupe tot mai mult spațiu în viața unei persoane. Problema nu ține doar de cântar, ci și de riscul ca o relație deja fragilă cu mâncarea și cu propriul corp să se agraveze sau chiar să înceapă astfel.
Mai exact, este vorba despre o preocupare excesivă pentru restricția alimentară și pierderea în greutate apărută în timpul tratamentului cu agoniști GLP-1. Fenomenul nu este deloc marginal: aproape unul din cinci adulți din Statele Unite a folosit sau încearcă un medicament din această clasă. În România, efectele se văd și în farmacii, unde pacienți cu diabet au scris pe rețelele sociale, inclusiv pe Reddit, că le găsesc greu.
Reacțiile adverse frecvente, precum greața, vărsăturile, diareea și durerile de stomac, pot face o persoană să mănânce din ce în ce mai puțin. Pentru cei care au deja anumite vulnerabilități, de aici se poate ajunge la reguli rigide, vinovăție și obsesie. Psihologul clinician Luminița Tăbăran explică profilul de risc astfel: „Atunci când există deja fragilități la nivel psihic cu istoric de tulburări de alimentație, perfecționism rigid, anxietate legată de corp, mâncat compulsiv, rușine, ruminații unele medicamente pot întreține sau accentua o preocupare excesivă pentru greutate, alimentație și «control»”
Semnele apar în viața de zi cu zi prin numărarea strictă a caloriilor sau macronutrienților, evitarea meselor în oraș, ritualuri alimentare și vinovăție după ce mănânci. Potrivit Lyla, specialiștii care lucrează cu tulburări de alimentație spun că văd deja cazuri în care tratamentul a readus comportamente vechi sau a declanșat unele noi. Luminița Tăbăran atrage atenția și asupra momentului în care slăbitul devine obsesie: „Când știm că slăbitul și implicit obținerea unei stări de bine devine obsesie? Primul indiciu este cântarul, care devine «judecătorul» zilei: dacă scade, e bine; dacă nu, apare devalorizarea personală. Al doilea semn este controlul alimentar și nu se mai ține cont de semnalele reale, respectiv foamea, crescând rigiditatea comportamentului alimentar”
Brad Smith, director medical al The Emily Program, spune că a întâlnit persoane cărora li s-au prescris aceste medicamente și „au ajuns pe o pantă alunecoasă”, readucând simptome și comportamente specifice tulburărilor de alimentație. El a văzut și persoane fără istoric anterior care au dezvoltat alimentație dezordonată după începerea tratamentului. Evaluarea lui este clară: „A depășit deja tot ce am văzut în trecut. Cu siguranță au avut un impact mult mai mare decât oricare dintre substanțele anterioare.”
Zoe Ross-Nash, psiholog clinician, explică faptul că greața duce la un consum mai mic de alimente, iar uneori și la eliminarea a ceea ce ai mâncat, din cauza stării de rău. Dr. Thea Gallagher, psiholog clinician la NYU Langone, avertizează că, atunci când o persoană este subponderală, situația poate crește dismorfia corporală și agrava problemele pe termen lung. În plus, Sarah Davis, psihoterapeut, spune că începerea și oprirea medicației au fost „puncte de cotitură majore” pentru unii clienți, mai ales când suprimarea poftei de mâncare a fost urmată de revenirea ei și de teama de a pune kilogramele la loc.
OMS recomandă folosirea medicamentelor GLP-1 în tratamentul obezității doar ca parte dintr-o abordare mai largă, cu alimentație sănătoasă, activitate fizică și monitorizare medicală. Totuși, ghidul publicat la sfârșitul anului trecut arată că datele despre eficacitatea și siguranța pe termen lung sunt încă limitate. Luminița Tăbăran recomandă ca, înainte de o dietă de slăbit, să fie rezolvate dificultățile emoționale care pot sta la baza mâncatului compulsiv. Dacă apar comparații constante, ținte nerealiste sau gânduri intruzive, este important sprijinul unui medic și al unui psiholog sau terapeut cu experiență în tulburări de alimentație.
