Decizia de a nu avea copii nu este, de multe ori, o alegere de moment și nici un semn de lipsă de empatie. Potrivit cercetărilor psihologice recente, multe persoane ajung la această concluzie devreme și o păstrează ani la rând, construindu-și viața în funcție de propriile valori, obiective și convingeri, chiar dacă acestea nu coincid cu așteptările sociale.
În acest context, psihologii atrag atenția că alegerea de a nu deveni părinte nu ar trebui interpretată drept egoism. Din contră, una dintre caracteristicile observate frecvent la cei care fac această alegere este consecvența față de ceea ce consideră important pentru ei. Unii pun pe primul loc cariera, alții libertatea de a călători, implicarea în voluntariat, grija pentru propria sănătate sau timpul dedicat relației de cuplu. Aceste opțiuni nu exclud capacitatea de a iubi, de a avea grijă de alții sau de a contribui la binele celor din jur.
De altfel, datele disponibile arată clar că empatia, altruismul și grija față de ceilalți nu depind de faptul că o persoană are sau nu copii. Asta înseamnă că cineva poate fi generos, atent și implicat fără să fie părinte. În același timp, nici ideea că familia cu copii este singurul traseu valid al vieții nu este susținută de concluziile discutate de psihologi.
Un alt stereotip frecvent este cel potrivit căruia persoanele fără copii ar ajunge inevitabil mai puțin împlinite. Cercetările invocate în articolul citat de Lyla merg însă în altă direcție. Ele indică faptul că satisfacția față de viață nu depinde exclusiv de statutul de părinte, iar multe persoane care aleg conștient să nu aibă copii se declară mulțumite de viața lor. Asta nu înseamnă că rolul de părinte nu poate aduce fericire, ci doar că fericirea nu are aceeași definiție pentru toată lumea.
Psihologii mai arată că presiunea socială există și poate deveni obositoare, mai ales atunci când aceleași întrebări se repetă în familie sau între colegi. În multe situații, nu este vorba despre o singură discuție, ci despre acumularea acelorași presupuneri, inclusiv ideea că alegerea este doar temporară. Ce poate ajuta este claritatea personală. Studiile arată că multe persoane iau această decizie încă din adolescență sau la începutul vieții adulte și o mențin ani la rând, ceea ce sugerează o alegere atent analizată. În aceste condiții, nu orice întrebare trebuie transformată într-o explicație amplă.
În plan practic, psihologii subliniază și cât de important este ca dorința sau lipsa dorinței de a avea copii să fie discutată în cuplu cât mai devreme. Nu după ani și nu după ce relația a fost construită pe presupuneri. Dacă unul dintre parteneri vede în parenting un obiectiv central al vieții, iar celălalt nu își dorește deloc acest drum, amânarea nu rezolvă problema, ci o poate adânci. De aceea, conversația despre cum își imaginează fiecare viitorul, împlinirea, cariera, libertatea, relația și timpul personal poate fi esențială.
Subiectul influențează și prieteniile sau relațiile din grup. Atunci când dispare ideea că toate femeile trebuie să își dorească același lucru, tensiunile se reduc. O femeie poate fi foarte fericită ca mamă, iar alta la fel de împăcată fără copii. Mesajul central transmis de psihologi este unul clar: mai puțină judecată și mai mult respect pentru valori diferite. Datele discutate arată că a nu avea copii poate fi o decizie stabilă, atent gândită și compatibilă cu o viață plină de sens și grijă față de ceilalți.
