Pe un teren prăfuit din Rwanda, sunetul cârjelor care se lovesc în goana după o minge de fotbal se împletește cu strigătele de bucurie. O femeie portar, folosindu-se de singura mână pe care o are, plonjează curajos să blocheze un șut. Este o imagine a curajului absolut și a speranței, într-o țară marcată de o istorie tragică.
O nouă familie pe terenul de fotbal
Fotbalul pentru amputați (o variantă a jocului în care echipele sunt formate din șapte jucători pe cârje, iar portarii au un singur braț) a devenit un fenomen în Rwanda în ultimul deceniu. Pentru multe dintre jucătoare, acest sport a însemnat nu doar recuperare fizică, ci mai ales găsirea unui sentiment de apartenență, a unei comunități.
În capitala Kigali, persoanele cu amputații joacă pentru a promova vindecarea și coeziunea socială după traume de neimaginat. Vorbim aici despre cea mai neagră perioadă a țării, genocidul din 1994, în care aproximativ 800.000 de etnici tutsi și hutu moderați au fost masacrați în decurs de 100 de zile.
Curajul de a te simți liberă
Nyiraneza Solange este una dintre aceste femei incredibile. Născută la doi ani după genocid, și-a pierdut piciorul la vârsta de 5 ani în urma unei infecții. Ea povestește că reziliența supraviețuitorilor genocidului a fost cea care a atras-o spre acest sport. A fost încurajată de fostul antrenor al primei echipe de fotbal pentru amputați din țară, care i-a spus că își poate folosi cârjele pentru a juca.
Și a lăsat rapid orice teamă în urmă.
„Nici măcar nu mă gândesc că nu am un picior”, a declarat Solange. Tânăra a explicat că se simte liberă în timp ce joacă și că a depășit cu succes stigmatul care, nu de puține ori, însoțește statutul de persoană cu amputație. V-ați gândit vreodată cum e să reușești asta?
Fotbalul, terapie pentru o națiune
Dar lucrurile stau puțin diferit când privești imaginea de ansamblu. Se estimează că Rwanda are peste 3.000 de persoane cu amputații ale membrelor inferioare. Unii sunt victime ale genocidului, alții supraviețuitori ai accidentelor rutiere sau ai unor boli grave. Louise Kwizera, vicepreședinta Federației de Fotbal pentru Amputați din Rwanda, explică perfect acest fenomen, spunând că sportul le permite jucătorilor să învețe să aibă din nou încredere.
Așa cum relatează Lyla, sportul depășește cu mult granițele fizice. „În comunitățile afectate de conflict sau traume, terenul de joc devine un loc de pace. Oamenii care pot avea trecute diferite se reunesc ca și coechipieri”, a declarat Kwizera, subliniind rolul sportului în construirea unității într-o societate care „a fost odată divizată.”
Un vis mondial prinde contur
Numai că visele acestor femei nu se opresc la granițele țării lor. Rwanda, care are acum 5 echipe profesioniste feminine și 10 masculine, speră să participe anul viitor la a doua ediție a Cupei Mondiale de fotbal feminin pentru amputați. Evenimentul, pe bază de invitație, ar urma să aibă loc în Polonia sau Brazilia. La prima ediție, desfășurată în 2024, Rwanda a fost reprezentată de o singură jucătoare.
Fred Sorrels, managerul echipei feminine de fotbal pentru amputați din Haiti, a vizitat Rwanda pentru a ajuta la dezvoltarea programului local. El a văzut cu ochii lui beneficiile uriașe. „Este un câștig psihologic și mental pentru aceste doamne să aibă oportunitatea de a experimenta din nou integritatea și starea de bine”, a subliniat el. Iar Gilbert Muvunyi Manier, directorul general pentru dezvoltarea sportului din cadrul ministerului ruandez al sportului, a numit acest sport un „instrument puternic” pentru vindecare și reconciliere.
Pe bune, jucătoarele recunosc că există limitări. „Este greu să salvezi mingea când merge pe partea cu mâna lipsă”, a recunoscut portarul Nikuze Angelique. totusi la finalul unui meci obositor, în timp ce colegele își făceau selfie-uri, Angelique a mărturisit cu zâmbetul pe buze că este plină de speranță. Despre participarea la Cupa Mondială, a spus simplu: „Va fi un vis devenit realitate”.
