REGELE CONSTRUCȚIILOR ÎȘI ÎNSOARĂ BĂIATUL ÎN CEL MAI LUXOS LOC DIN ATENA. NUNTĂ DE UN MILION!

Raul Doicescu, supranumit„Regele construcțiilor”, organizează o nuntă de peste un milion de lei pentru fiul lui. Aşadar, mult-așteptatul eveniment va avea loc într-unul din cele mai luxoase restaurante din Atena, iar printre invitați se vor număra bancheri, reprezentanți ai instituțiilor de forță ale statului și nu numai.

De asemenea, Raul Doicescu este recunoscut în Forbes ca fiind unul dintre cei mai importanți constructori din țară. Renumitul om de afaceri este fondatorul companiei de construcții Bog’Art, responsabilă pentru construcția a aproape jumătate dintre spațiile de birouri moderne din Capitală. Acesta  este recunoscut şi ca fiind unul dintre cei mai serioși afaceriști ai ţări noastre.

De viitorul mire, Bogdan Doicescu, nu este legat doar numele grupului, el este și cel care va duce afacerea la următorul nivel. Între timp însă, sâmbăta aceasta, fiul afaceristului va spune cel mai important „DA” din viața lui.

Viitoarea mireasă, Sabina Trandafir este tânăra alături de care fiul lui Raul Doicescu își va petrece tot restul vieții. Ea este  de origine din Moldova și a lucrat în departamentul de marketing World…

Citeste continuarea Aici

You might also like