Un om nevoias s-a apropiat de Gigi Becali .Milionarul nu a stat pe ganduri si a scos „caramida” cu bani din buzunar! Ce suma i-a dat cersetorului…

1312

Gigi Becali e un filantrop, iar asta o ştie toată lumea. Latifundiarul din Pipera nu se uită la bani când este cazul să ajute un om năpăstuit, ceea ce i-a adus renumele unui om milos. A dovedit-o încă o dată, dacă mai era nevoie, chiar într-un local de fiţe din Capitală!

Gigi Becali s-a întâlnit cu mai mulţi apropiaţi la NUBA Cafe, într-o după amiază din zilele trecute şi a petrecut o bună bucată de timp extrem de relaxat la masă. A savurat o prăjitură, o cafea, a conversat cu bărbaţii cu care se întâlnise, iar ”şedinţa” a fost total neprotocolară, pentru că pe Gigi l-a luat la un moment dat o toropeală. A căscat de câteva ori, a dus mâna la gură, ca orice om civilizat, şi s-a simţit atât de bine că la un moment dat şi-a ridicat piciorul stâng pe scaun, în căutarea unei poziţii cât mai comode, ca pe fotoliu, după cum se vede şi în imaginile obţinute de CANCAN.RO.

loading...

Mai întâi Becali i-a dat banii ospătarului, care i-a înmânat apoi destinatarului
Banii au ajuns la destinatar

A reuşit însă să-l scoată din toropeală un om în nevoie, care i-a cerut lui Becali câţiva bănuţi. Finanţatorul FCSB a fost generos şi i-a dat acestuia 100 de lei, dar nu direct, ci prin intermediul unuia dintre ospătari, care a primit banii din mâna lui Becali şi s-a dus în stradă, să-i dea nevoiaşului. Acesta i-a mulţumit pentru pomană şi şi-a văzut de drum, dar vestea ”binefacerii” a circulat ca fulgerul, pentru că au apărut repede şi alţi ”clienţi”, care şi-au trimis copilul, doar-doar va reuşi să ia pomană de la Gigi.

Cerşetoria ”organizată” nu a avut succes la Becali
Cerşetoria ”organizată” nu a avut succes la Becali

Becali a sesizat însă manevra şi a luat foc. Filantropul a început să ridice vocea spunând că nu mai dă nimic, că a ajutat deja pe cineva. Ce n-a spus însă Becali era însă că s-a prins că, de fapt, copilul care stătea cu mâna întinsă părea să fie ”scos la produs” de părinţi…

loading...