Un cunoscut bucătar işi vinde afacerea si pleacă din tară: „Plec strict din cauza modului in care este condusă România. Regret doar că am tot sperat până astăzi…”

240

Bucătarul Radu Popovici, cunoscut pentru blogul de gastronomie „Reţetele lui Radu” şi pentru restaurantul pe care îl deţine, Bistro GUXT, anunţă că va părăsi România „din cauza modului în care este condusă” şi că îşi cedează, aşadar, afacerea.

„Dragii moşului, vă anunţ oficial că m-am hotărât să plec din ţară definitiv. Nu plec din motive pecuniare, ci strict din cauza modului în care este condusă România”, a scris bucătarul pe profilul său de Facebook.

El spune că o va lua de la capăt în alt loc, în Spania. „Mai am 10-12 ani de activitate în faţă şi vreau s-o desfăşor într-un loc unde să simt că cetăţenii sunt respectaţi cât de cât şi unde societatea încă nu a fost cuprinsă de o metastaza morală”, a adăugat el.

Rugat de „Adevărul” să detalieze motivele plecării sale, Radu Popovici ne-a spus: „ Pur şi simplu mi-e greaţă. Cred că povestea mea seamănă foarte mult cu a altora care au plecat deja. Regret doar că am tot sperat până astăzi şi că nu am plecat acum 25 de ani”.

Bucătarul a precizat că, prin urmare, vrea să îşi vândă afacerea, restaurantul Bistro GUXT, unei persoane interesate. Bistro GUXT a fost clasat anul trecut de TripAdvisor pe locul doi în topul celor mai bune restaurante din Bucureşti, după The Artist.

loading...

Anunţul său vine după ce, luni, doi dintre cei mai buni neurochirurgi români, reveniţi din Franţa pentru a pune pe picioare o secţie de neurochirurgie performantă la Spitalul Colentina, au decis să demisioneze din cauza sabotajelor la care au fost supuşi după ce au înfiinţat secţia. Este vorba despre medicii Ionuţ Gobej şi Dorin Bica, doi dintre cei mai buni specialişti neurochirurgi din România, şcoliţi în Franţa.

Un alt caz similar este şi cel al lui pe Dan Hodoş, consilierul personal al lui Cornel Ionică, primarul Piteştiului (PSD), care şi-a dat demisia săptămâna trecută, după şase luni petrecute în funcţie. Fost bursier în Ştiinţe Politice şi Administrative în Madrid, la Universidad Carlos III, cu studii la Yale şi Ecole Centrale Paris, Dan Hodoş şi-a motivat decizia printr-o scrisoare deschisă în care critică argumentat problemele numeroase de la Primăria Piteşti.

Cât de mult le-a plăcut școala celor care conduc România : Tariceanu ,Antonescu si Dragnea, REPETENTI, Vanghelie, liceu terminat în 19 ani, Udrea, corigentă , președintele României…

loading...