Tăriceanu a avut un comentariu neașteptat, după ce rata inflației a atins cel mai înalt nivel: „De inflație n-a murit nimeni…”

93

Șeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu a avut un comentariu neașteptat, după ce rata inflației a atins cel mai înalt nivel din iunie 2013.

„Exact cum spune domnul Isărescu, de inflație n-a murit nimeni, dar România nu poate să fie o țară furnizoare de forță de muncă ieftină. Dacă totul rămâne așa, nu trebuie să ne mai plângem că ne pleacă profesori, doctori, IT-iști. Trebuie să avem în vedere creșterea salariilor astfel încât să nu mai existe tentația de a pleca în străinătate.

Mugur Isărescu, PREVIZIUNI SUMBRE: Inflaţia ar putea creşte până la 3,5% la sfârşitul anului

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 3,2% la 3,5%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3,1% pentru decembrie 2019, a anunţat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

În noiembrie 2017, BNR a revizuit în creştere, de la 1,9% la 2,7%, prognoza privind inflaţia pentru finalul anului trecut, a lăsat neschimbată prognoza de 3,2% pentru finalul anului 2018 şi a estimat un nivel de 3,1% pentru septembrie 2019.

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna decembrie la 3,32%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, în condiţiile în care ouăle s-a scumpit cu 43,2% anul trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) în luna ianuarie.

loading...

Principalii factori care au pus presiune pe inflaţie au fost majorarea tarifului energiei electrice, o nouă majorare a accizei la combustibil, excedentul de cerere, creşterea consumului, potrivit raportului prezent de guvernatorul BNR, citat de News.ro.

”Cifrele nu arată bine. Avem o creştere a tarifului energiei electrice şi o nouă majorare a aacizei la conbustibil. (…) Există şi un deficit de ofertă la nivel european în cazul unor produse alimentare”, a afirmat Isărescu.

Avertizarea lui Isărescu

Isărescu a avertizat că puseul inflaţionist s-a produs pe fondul unei succesiuni de şocuri, pe partea ofertei, care s-au văzut rapid în tarifele la energie şi alimente.

”Piaţa muncii rămâne tensionată. Avem cel mai mare efectiv al salariaţilor de după criză, dar costurile sunt în creştere. Creşterile salariale din sectorul bugetar sunt masive”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a avertizat că motorul creşterii economice a rămas consumul, ceea ce afectează echilibrul extern al economiei. În plus, există o scădere persistentă a investiţiilor publice, iar deficitul comercial continuă să crească.

”Deficitul comercial s-a accentuat acolo unde am crede că România are potenţial: produsele agroalimentare”, a avertizat guvernatorul.

Isărescu a avertizat că există o competitivitate scăzută a industriei alimentare, dar nu neapărat din punct de vedere al preţurilor, în contextul în care randamentele din agricultură sunt mult scăzute faţă de ţările din regiune.

Totodată, în ultimul trimestru din 2017 a existat o presiune de depreciere a leului, în disonanţă faţă de cele prevalente din regiune, iar prima de risc a scăzut, chiar dacă nu semnificativ.

Există o mărire a decalajului dintre viteza de creştere a exporturilor şi a importurilor şi o creştere a deficitului structural, potrivit raportului prezent de guvernatorul BNR.

”Avem o reluare cu întârziere a finanţării din fonduri europene, rata de absorbţie fiind de numai 10% în cadrul actualului exerciţiu financiar, 2014-2020”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a avertizat asupra creşterii deficitului structural anul trecut.

”Deficitul structural a crescut de la 2,2% în 2016 la peste 3% din PIB în 2017, valoare peste obiectivul pe termen mediu, de 1%”, a declarat Isărescu.

BNR a avertizat în mai multe rânduri că există o creştere economică susţinută doar de consum, în condiţiile în care investiţiile stagnează, iar contribuţia pozitivă a mediului privat este anulată de declinul investiţiilor publice.

loading...