Şcoli închise din cauza condiţiilor meteo extreme ! Lista completă a județelor în care nu se va merge la școală…

161

Şcoli închise în mai multe judeţe luni şi marţi, când elevii nu vor merge la cursuri din cauza condiţiilor meteorologice anunţate de specialişti.

Astfel, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a decis ca în Bucureşti şcolile preuniversitare şi grădiniţele să fie închise două zile. „Din analiza pe care a realizat-o, extrem de responsabil, cu domnul prefect, cu doamna director ANM Bucureşti- Ilfov, cu domnul inspector general şcolar al Municipului Bucureşti, am luat împreună decizia şi va fi comunicată în cursul zilei de astăzi, ca luni şi marţi să nu aibă loc cursuri în Bucureşti şi probabil se va extinde această decizie. Nu pot eu să o anunţ, ci autorităţile locale si responsabile probabil pentru toată zona în care va fi anunţat codul portocaliu. Este vorba despre vânt, ger şi de asemenea ninsoare temporar abundentă”, a declarat primarul general al Capitalei.

S-a decis, de asemenea, suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa pentru ziua de luni, 26.02.2018. Tot în cursul zilei de luni, în urma analizării situaţiei operative existente la nivelul judeţului, se va hotărî necesitatea prelungirii suspendării şi pentru zilele următoare.

loading...

Şcoli închise şi în Dolj şi Olt

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a decis duminică, în urma unei întruniri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), suspendarea cursurilor în toate şcolile din judeţ în zile de luni şi marţi.

Potrivit inspectorului general al IŞJ Dolj, Monica Sună, cursurile se suspendă din cauza condiţiilor severe de ger, vânt şi ninsori.

Şi în Olt cursurile au fost suspendate pentru luni şi marţi.

Şcoli închise din cauza condiţiilor meteo extreme

O avertizare cod portocaliu de viscol va intra în vigoare luni pentru Bucureşti şi judeţele din sudul şi estul ţării, până marţi după-amiază urmând ca vântul să aibă intensificări cu rafale de 55-65 de kilometri pe oră, care vor viscoli zăpada. Meteorologii au emis şi un nou cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi viscol pentru sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

De asemenea, este deja în vigoare o avertizare cod galben de frig emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, până săptămâna viitoare urmând să se înregistreze temperaturi cu 10-15 grade mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă din an.

loading...