Românul care a salvat ,la propriu, OMENIREA : ” Au căzut, cu toții, direct în reactorul nuclear. S-au topit!…”

542

Igor Costin, românul născut în Basarabia, a fost unul dintre cei cinci fotografi care au primit autorizația de a trage cadre imediat după producerea accidentului nuclear de la Cernobîl. A rămas acolo vreme de șapte luni. Pozele sale au salvat soldații ce urmau să intre în reactor, au arătat unde trebuie turnat cimentul, au prezentat gravitatea dezastrului, au salvat, la propriu, omenirea. A murit la 78 de ani, într-un accident de mașină…

„Ne pregăteam să aterizăm. Radiațiile erau enorme, împingeau, efectiv, elicopterul înapoi. Am primit ordin că coborâm. Jos, când încă elicea se mai învârtea, colegii de zbor – comandantul, maiștrii și ceilalți fotografi – m-au rugat să-i trag într-o poză. Dar eu epuizasem filmul. Ce să le zic? M-am gândit să-i mint, să le spun că n-a ieșit la developat. Am declanșat și, minune, poziția a 37-a, cea de rezervă, a pornit la drum. Imagine clară, frumoasă. A doua zi, generalul Tarakanov, cel care supraveghea totul, m-a întrebat ce e cu ea. I-am explicat. Mi-a zis să o păstrez, să le-o trimitem familiilor îndoliate. Cui??? După ce mă dădusem jos din elicopter, plecase, peste câteva ore, în misiune. Trebuia să toarne apă peste Centrală. Era soare puternic. Pilotul n-a văzut o macara. Pala a atins stâlpul. Aparatul s-a răsturnat. Au căzut, cu toții, direct în reactorul nuclear. S-au topit! Aceea fusese ultima lor poză în viață. Era elicopterul meu, cu el zburasem cu câteva ore înainte, trebuia să fiu și eu acolo, dar developatul îmi salvase viața”.

La 75 de ani, Igor Costin povestește, pentru „În premieră”. Într-o cameră a unui apartament de lângă Kiev. N-a avut arme, nici măcar n-a pus mâna pe o cazma ori o roabă. Dar, cu toate acestea, este unul dintre cei care a salvat, la propriu, omenirea, după accidentul nuclear de la Cernobîl, din 26 aprilie 1986.

S-a născut în Basarabia, în România Mare, în 1936. Tatăl, Feodor, economist într-o bancă, a fost trimis pe front. După cel de-al Doilea Război Mondial, a ajuns la Chișinău. Fire sportivă, Igor a prins, începând din 1959, echipele de volei din Republică, ajungând chiar în marea trupă a URSS-ului. Era inginer constructor, dar iubea fotografia. Mult. Ajunsese să aibă probleme la serviciu pentru că se aflase că doarme pe stradă pentru a prinde răsăritul…

Prin 1980 prinsese un loc la Agenția de Presă Novosti. Fotograf de modă. Trăgea cadre pentru reviste, mergea la prezentări de colecții, stătea mai multt pe lângă catwalkuri. 26 aprilie 1986, data accidentului nuclear de la Cernobîl, l-a prins la Kiev. A aflat ce s-a petrecut și-a dat seama, imediat, că e vorba despre istorie, „una neagră, amară, dar istorie”. Și-a dus familia la Odesa, unde avea niște rude, apoi s-a întors acolo. Nu poate spune ce l-a împins să ceară acreditare. ”Știam că se minte, că se încearcă mușamalizarea, voiam să arăt lumii adevărul”, zicea în 2014.

loading...

Opt luni luând moartea peste picior

A primit-o pe 5 mai. Autoritățile sovietice doreau să ascundă totul, dar aveau nevoie și de „voluntari” care să ajungă acolo, să facă poze, să vadă ce și cum. S-a suit în elicopter. El și alți patru colegi. Au survolat zona. Radioactivitatea era atât de mare încât „ardea” filmul din aparat. Din prima zi a reușit să salveze doar o poză. Proababil cea mai importantă din viața sa. Și, fără că caute cuvinte mari, una dintre cele mai importante din istoria omenirii. „Specialiștii au putut vedea unde e spărtura, unde au de turnat ciment, norul radioactiv a fost, cât de cât, stăpânit. Soldații, care, de cele mai multe ori intrau acolo cu mâinile goale, au fost reținuți până li s-a dat echipament adecvat și li s-a făcut instructajul”.

Apoi a mers la sol. „Cu o mașină militară, blindată, cu o platoșă de plumb pe ea”. A rămas acolo șapte luni. La Cernobîl a prins 50 de ani, la Cernobîl a prins Revelionul. Toți cei care nu știau nimic despre dramele petrecute la Pripiat îl considerau nebun. Fără el, poate că noi am fi fost cei nebuni, cu toții.

A tras zeci de filme. Unele cadre sunt dure. Altele s-au voalat. De la radioactivitatea imensă. Uneori putea poza doar 20-40 de secunde, apoi era nevoit să se retragă. „Am un cadru interesant, cu o pancartă rămasă în picioare. Pe ea scria: <Centrala nucleară lucrează pentru comunism>”! Agenția i-a cenzurat aproape totul. Dar câteva dintre imaginile sale au ajuns în 63 de țări, pentru ca Omenirea să înțeleagă, prin Igor Costin, proporțiile dezastrului.

A luat zeci de premii, s-a ales cu un fel de „Nobel” al fotografiei. Dar și cu o leucemie. A văzut-o crescând pe Dașa, fiica lui, gimnastă cu peste 20 de medalii. A învățat-o să răspundă cu „Pentru a se ridica” la întrebarea „De ce cade omul?” N-a renunțat la limba română, la moldovenească, dar a recunoscut că cinci decenii și jumătate printre vorbitorii de limbă rusă l-au marcat.

În vara lui 2015, pe la mijloc de iunie, Pavel Bedniakov, unul dintre vechii săi colegi, a făcut anunțul. Igor Costin, basarabeanul, omul care, prin ale sale fotografii, arătase lumii dezastrul de la Cernobîl, petrecut la câteva sute de kilometri de România, se stinsese într-un accident de mașină, la 79 de ani…

Sursa: a1.ro

loading...