România devastată în presa britanică : „România, ţara fără cale de întoarcere…”

448

Un reportaj publicat de revista britanică NewStatesman şi intitulat „Romania, ţara fără cale de întoarcere” porneşte de la povestea şi îndeletnicirile lui Victor, un român care îşi câştigă existenţa transportând compatrioţi peste graniţe, pentru a ajunge la etape marcante ale istoriei României în eforturile sale de a deveni o naţiune.(Continuarea, mai jos …)

Loading...
Reportajul pleacă de la povestea lui Victor, care prin spiritul său descurcăreţ şi existenţa câştigată la limita legii reprezintă încarnarea „realităţilor obscure” ale Uniunii Europene moderne, dar şi a celor 4 libertăţi europene: circulaţia pentru obţinerea de bunuri, servicii, resurse umane şi capital.
Victor îşi conduce dubiţa sa rablagită din România în Portugalia parcurgând 4.000 de kilometri în 50 de ore, doar 3 dintre ele fiind rezervate somnului. După un popas de 10 ore, se întoarce acasă şi o ia de la capăt. În mare parte drumurile sale înseamnă transportul românilor într-o singură direcţie. El, relatează jurnalistul Juan Moreno de la Der Spiegel „este totodată expeditor, curier, mesager şi contrabandist.” Ştie să-i evite pe poliţiştii corecţi şi să-i mituiască pe ceilalţi.
La momentul căderii dictaturii lui Ceauşescu populaţia României era de 23.5 milioane. Acum a scăzut la 19.5 milioane şi acestea sunt doar cifrele oficiale. Unele estimări arată o scădere ceva mai consistentă (un milion, chiar două, de oameni), cel mai important factor fiind circulaţia liberă, una dintre valorile cele mai dragi ale Uniunii Europene. Un alt factor este rata scăzută a natalităţii.
Populaţia României este răspândită peste tot în Europa, în timp ce România însăşi se tot goleşte. Moreno spune că românii ţin în viaţă în Europa domenii care s-ar fi prăbuşit în lipsa lor: de exemplu Germania nu şi-ar fi putut dezvolta sectorul construcţiilor, măcelăriile ar fi rămas fără forţă de muncă, iar culturile de cartofi şi sparanghel, inexistente.
Din cuvintele aceluiaşi jurnalist se deduce că România are un statut cumva unic datorită migranţilor săi, dar incalificabil: „În Europa sunt ţările cu reputaţie proastă, cele cu reputaţie foarte proastă şi mai este România.”
Istoria României poate fi văzută, în opinia autorului articolului, ca un adevărat slogan pentru haos, brutalitate şi corupţie. După ce România a purtat un război lipsit de eroism, când, aliat al naziştilor a schimbat macazul, pentru că nu mai era „o idee bună”, a nimerit sub puterea lui Stalin, ca în 1965 să simtă o adiere de optimism prin venirea lui Nicolae Ceauşescu la conducerea Partidului Comunist.
Dan Brett, un expert român de la Universitatea College London, a declarat, răspunzând propriei întrebări:  „România e cunoscută pentru corupţie, orfani, Dracula şi Ceauşescu. Nu e o listă prea lungă.” Totuşi, în ciuda faptului că e codaşă la multe clasamente europene, în ciuda faptului că este depopulată şi disfuncţională, ea a repurtat câteva succese semnificative: „Unu: deşi extrem de eterogenă, nu s-a destrămat precum Iugoslavia. Doi:  statele estice ce promiteau cel mai mult ca viitoare democraţii, Polonia, Cehia, Ungaria au alunecat înapoi în autoritarism . Acest lucru încă nu s-a întâmplat în România. Trei: România a ales un etnic german preşedinte; nu o să vedeţi un etnic turc ales preşedintele Bulgariei. Patru: În ciuda corupţiei la tot pasul, România a băgat la închisoare politicieni din toate formaţiunile politice.”

ROMÂNIA, CAMPIOANĂ LA STATISTICI NEGATIVE

Ţara nu are o tradiţie a guvernării cinstite. Guvernarea care este social-democrată cu numele, nu în esenţă, este mai mult o glumă proastă, decât o ameninţare, scopul său nu este dictatura, ci îmbogăţirea proprie, scrie publicaţia britanică. Cei aflaţi în afara graniţelor sunt cei mai capabili să resimtă o furie puternică, faţă de cei rămaşi care mai protestează, dar în general dau din umeri, dând dovadă de apatie. Prim-ministrul Viorica Dăncilă este considerată o unealtă în mâna influentului lider de partid Liviu Dragnea.
Lipsa infrastructurii este „revoltătoare.” Unele surse semnalează faptul că Corina Creţu, comisarul european pentru politică regională, caută cu disperare să ofere bani pentru străzi şi căi ferate. Guvernul însă nu doreşte să contribuie cu partea sa, folosind-o ca plată pentru angajaţii loiali. În România angajaţii din sectorul public sunt plătiţi mai bine decât cei din sectorul privat.
Nicio ţară din Europa nu are atâţia proprietari de case ca România, care se află la 95%. Sunt case ieftine  şi supraglomerate. Dar e posibil ca aceasta să fie o statistică cam dubioasă, fiind declaraţi mulţi rezidenţi care locuiesc la aceeaşi adresă, dar care nu stau realmente acolo. Un exemplu dat de Dan Nita, primarul Miroslavei, judeţul Iaşi, fiind cel al rezidenţilor falşi din Republica Moldova.
Un oficial guvernamental a declarat că o Românie care a supravieţuit încercărilor de înghiţire a trei imperii, Rus, Otoman, Austro-Ungar a trebuit să găsească căi ocolite pentru a reuşi: „Devii şmecher. Începi să te crezi prea deştept.”Întrebat dacă este o tehnică de supravieţuire, oficialul român a precizat: „Nu şi una pe care să se poată construi o bază solidă pentru o viaţă aşezată într-un climat fructuos. Va fi munca unor întregi generaţii.”

DE LA DESCURCĂREŢI LA STUDENŢII RECRUTAŢI DIRECT DE PE BĂNCILE UNIVERSITĂŢILOR

Mai sunt însă şi români care nu sunt doar descurcăreţi, ci şi talentaţi. Ei sunt cei pe care Microsoft şi alte asemenea companii îi recrutează direct de pe băncile universităţilor. Lor li se alătură şi tinerii care se întorc în ţară cu planuri mari. Este cazul lui Paul Andre Lungu care vrea să înfiinţeze o firmă de televiziune, pe baza experienţei din Londra. El a redat dorinţele compatrioţilor săi din Marea Britanie de a reveni în ţară. Jumătate dintre ei şi-ar dori să se întoarcă. El personal este optimist: „poţi obţine un salariu decent în Bucureşti . Un venit de 20.000 de lire pe an este destul de satisfăcător.”

PALATUL PARLAMENTULUI ŞI UMBRA SA GREA ASUPRA BUCUREŞTIULUI

Bucureştiul este un oraş viguros şi plin de voie bună, dar clădirile din perioada comunistă se amestecă cu hotelurile luxoase şi trimit mereu către trecutul în care comunismul nu a cedat din senilitate, ci ca un sângeros „amurg al zeilor.”
Construit pentru a deveni căminul la bătrâneţe al soţilor Ceauşescu, Palatul Parlamentului  încă îşi aruncă umbra asupra Bucureştiului, la modul cel mai propriu.
Autorul articolului nu este deloc impresionat de această construcţie care nu copleşeşte decât prin dimensiunile sale– pentru că nu vedem niciun exces al frumuseţii, dar nici unul care să încânte printr-un grotesc grosier. Este doar plictisitor şi mohorât, cu cele 1.100 de încăperi ale sale, niciuna prea diferită de cealaltă.
Palatul Parlamentului trimite la istoria crudă a construirii sale şi la cei aproape 3000 de morţi în rândurile muncitorilor care au lucrat la el.

FAŢETELE COMUNISMULUI: DE LA SALVAREA DE ANALFABETISM LA ÎNFOMETAREA POPULAŢIEI ŞI ORFELINATE

Istoricul şi omul de televiziune Tessa Dunlop a declarat că: „Educaţia a fost marea sa realizare. Nu găseai nicăieri istorici libertini, dar comunismul te trecea prin scriere, citire, aritmetică”.
Încă de la începuturi ideile lui Ceuşeascu frizau nebunia. Convins că populaţia nu e suficient de numeroasă, a interzis avortul şi contracepţia. La începutul anilor ’80 a concentrat majoritatea resurselor ţării pentru plata datoriei externe, exportând alimente şi infometând populaţia. Restul se ducea în proiectul său grandios de construcţie. Ceauşescu reuşea astfel să fie simultan Papa, Kim Il-Sung, Ramesses II şi George Osborne, varianta pe steroizi, arată autorul articolului.
După căderea comunismului, orfelinatele din România au devenit faimoase în toată lumea. Dunlop, una din tinerii britanici care s-au ocupat de îngrijirea copiilor abandonaţi la începutul anilor 90 şi care de atunci s-a îndrăgostit iremediabil de români şi România a declarat că era o singură asistentă la 30 de copii şi că,inevitabil, sensibilitatea lor se tocise mult pentru a face faţă.  „Românii sunt obsedaţi de copii. Devenise un simbol al rezistenţei să avortezi. Mai mult decât orice altceva interferenţa chiar în miezul vieţii i-a năucit. Şi apoi lipseau alimentele. Nu cred că vă puteţi imagina impactul pe care combinaţia dintre hrana sau căldura insuficientă pentru a îngriji copiii şi faptul de a fi forţaţi să-i aibă l-a avut asupra lor”, a spus ea.
În ceea ce priveşte comunismul ca traumă, Claudiu Tufis, profesor asociat de ştiinţe politice la Universitatea Bucureşti a declarat că „În şcoală, istoria României constă în mare parte în memorarea datelor,” astfel că propriu-zis nu se invaţă despre această perioadă, iar acasă nu se discută pe acest subiect. În această ordine de idei, autorul menţionează o altă statistică românească: Ceauşescu a fost votat de publicul unei televiziuni al 11-lea în topul celor 100 de mari Români. Tristă trebuie să fie o ţară care duce lipsă de eroi, remarcă el.

O ALTĂ ROMÂNIE. ÎN OCHII STRĂINILOR, ŢĂRANII PAR A TRĂI PE TĂRÂMURI DE VIS

Nu puţini sunt cei atraşi de splendoarea peisajului rural, cel mai faimos exemplu fiind Prinţul de Wales care s-a îndrăgostit de Transilvania. Ce poate fi mai frumos, ţăran fiind, decât să duci o viaţă autentic ţărănească?
Dar nu toţi văd astfel lucrurile şi mai ales nu le văd în acest fel cei care trăiesc pe aceste aşa-zise tărâmuri de vis cum le numeşte un observator ceva mai obiectiv, Dan Brett, expert român de la University College London.
Un bătrân meşteşugar a spus: „În anumite părţi oamenii trăiesc o viaţă aproape prerenascentistă. Sunt oameni care parcurg distanţe enorme pentru a vinde câteva mere la piaţă. Este ca în Jack şi Vrejul de Fasole. Este un paradis pentru etnografi, dar pentru cei ce locuiesc aici nu este deloc un paradis.”
Agricultura de tip medieval încă se întâlneşte în Transilvania, cum se găsesc încă şi sate fără doctori şi profesori. Ambele au dispărut demult din Marea Britanie. În aceste sate nu mai afli tineri, cu excepţia poate a copiilor lăsaţi în grija bunicilor de părinţii din străinătate. Noile case care răsar pe ici, pe colo din banii trimişi de cei care muncesc în afară nu sunt calea prin care să clădeşti o ţară, remarcă autorul.
Emigranţii nu mai sunt cei de altădată. Cei care pleacă acum din România fac parte din două mari categorii: absolvenţii de elită, respectiv populaţia de la ţară, care merge să „eviscereze puii vestici sau să spele closete, majoritatea în Spania sau Italia.”
Lucian Dirdala, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Iaşi, a declarat că cei care au plecat sunt încă devotaţi ţării lor şi spun că se vor întoarcă, dar le este dificil să o facă: „Nu este un proces ireversibil, dar răul a fost deja făcut. Am pierdut mulţi tineri energici şi multe spirite cu forţă civică.”
Convingerea autorului articolului este că cele 4 libertăţi ale Uniunii Europene vin pe un fond în care există largi decalaje în nivelul de trai şi în politici, iar în exemplul particular al României, aceste libertăţi îi opresc dezvoltarea ca naţiune modernă, transformând-o în exportatoare de forţă de muncă şi dependentă de banii trimişi de românii care lucreayă peste hotare.
Loading...