Povestea ”miracolului” din cea mai bogată comună din România :„Aici ne-a crescut mama pe noi…”

436

„Aici ne-a crescut mama pe noi, pe lângă moara asta de apă. Eram patru fraţi şi mama cu tata şi bunicii şi cu toţii aicea am şezut în camera asta şi în camera cu moara. Aici toată ziua era plin de lume, că venea lumea atunci la măcinat, nu ca şi acuma”, îşi începe povestea Cecilia Mihoc din Certeze, Satu Mare. Femeia în vârstă de 62 de ani este una dintre nepoatele familiei Berende, recunoscută acum un secol pentru moara de mălai pe care o avea în curte, aşezată pe cursul unui pârâu din zonă. CANCAN.RO,vă prezintă istoria inedită a morii de 100 de ani, care, ca prin miracol, rezistă şi în zilele noastre, fiind încă în stare de funcţionare.

Curtea lor era mereu plină de oameni veniţi cu sacii plini de mălai la măcinat, lucru care îi este proaspăt şi acum în memorie femeii.

Povestea ”miracolului” din cea mai bogată comună din România. Are 100 de ani şi...„Pe vremea aceea pe pârâul ăsta, de aici în jos, erau şapte mori. Toate aveau de măcinat, toată ziua măcinau. Şi toate familiile care aveau moară aveau prunci mulţi şi numa din activitatea asta şi din munca câmpului îi ţineau şi la şcoli. Dar acuma nu mai e aşa, că nu mai vine mai nimeni să macine, după ce să macine, că sunt de toate în magazin. Mai vin câţiva bătrâni care ştiu că aici la moară se macină mai fin decât făina de mălai ce se găseşte la magazin, dar în rest nu prea. Ba mai vin ciobanii când au miei să macine ca să le dea păsat de ăsta mărunt, dar oricum tare puţini se mai folosesc de moară. Nu se mai poate trăi din aşa ceva acuma”, mai afirmă Cecilia Mihoc.

„A construit casa şi moara fără să aibă niciun pic de carte”

Cecilia Mihoc, singura care ştie povestea morii de 100 de ani
Cecilia Mihoc, singura care ştie povestea morii de 100 de ani

De acum 100 de ani, de când moara de apă a fost construită şi până în prezent comuna Certeze s-a dezvoltat într-un ritm alert, ajungând ca astăzi să fie cea mai bogată din ţară. Cei care sunt plecaţi în străinătate la muncă trimit bani acasă, bani care aduc odată cu ei şi comoditatea oamenilor de a se alimenta de la magazine şi nu de a munci pământul pentru ceea ce au nevoie pe masă.(Continuarea, mai jos…)

loading...

„Atunci toate grădinile erau pline de mălai (porumb, n.r.) şi legume. Acuma e numa fân peste tot, că cu ăla nu e de lucru, dar ăla nu îţi dă nici de mâncare. Pe celelalte vremuri, fânul era numai sus la deal şi aici era mălai şi toţi îl aduceau la măcinat”, mai afirmă femeia.

Moara în sine are o poveste extraordinară, dat fiind efortul mare pe care bunicul doamnei Cecilia l-a depus pentru a o construi.
„Bunicul meu şi-a dorit mult să aibă moara şi să fie şi el om important în comună. A vândut două căşi ce le-a avut prin Certeze ca să poată lua aici o bucată de teren, chiar numa unde o făcut casa cu moara şi un pic de curte. După aceea a avut numa bani să cumpere şi restul de teren unde e grădina acuma. Şi o construit casa şi moară fără aibă niciun pic de carte, fără să ştie citi. La oameni pe boabe de mălai le făcea socoteala. Amu toate îs a lui frate-meu, dar el nu se prea ocupă de moară, că nici nu are pentru cine. De când a murit tata nu s-a mai întreţinut moara”, povesteşte Cecilia Mihoc.

Au refuzat o ofertă de 50.000 de euro

Acum, puţinii oameni care macină la moară o fac pe gratis, dat fiind faptul că aceasta nu consumă resurse pentru a măcina mălai, cu excepţia apei din pârâu. Înainte, însă, oamenii trebuiau să dea cotă din ceea ce au măcinat, pentru că aceasta trebuia predată mai departe.

„La o majă (100 de kilograme, n.r.) cam o oră jumate durează, când este apă bună merge şi mai repede măcinatul. Mai des vine lumea când fată oile, atunci vin şi fac păsat şi toamna când au porci, atunci se mai macină numa. Peste vară se mai face, dar mai puţin”, mai povesteşte doamna Cecilia.

Femeia simte o durere în suflet când vorbeşte despre moară şi despre importanţa ei de acum câteva zeci de ani. Acum, moara este gata să se dărâme. A ajuns un lucru fără valoare într-o lume prea modernă ca să-i dea importanţă şi prea tehnologizată pentru a depinde de un curs de apă.

Fratele Ceciliei Mihoc, cel care are în acte acum moara de apă, a primit o ofertă de 50.000 de euro acum câţiva ani, dar a refuzat unul dintre copiii acestuia să o vândă. Pe lângă moară, cumpărătorul ar mai fi primit şi o vâltoare, un loc amenajat pe cursul râului, cunoscut ca prima maşină de spălat din istorie.

Prima maşină de spălat din lume

Prima maşină de spălat din lume (foto: satumare.transilvania-tv.ro)
Prima maşină de spălat din lume (foto: satumare.transilvania-tv.ro)

„Acuma nu mai vine atâta apă pe pârâu ca înainte, că mai în sus a făcut captare şi o bagă în ţeavă să ajungă la robinet. La vâltoare se mai spală cergile, că pe alea nu am unde altundeva să le spăl. Pe alea le arunc acolo în vâltoare şi se spală, iese praful din ele”, spune Floare Marina, o locuitoare din Certeze.

Tot ce este construit în ansamblul format din moară şi vâltoare este demn de un muzeu, fiind puţinele locuri din ţară unde aşa ceva se mai poate vedea. Unde mai pui că şi funcţionează. Moara şi vâltoarea sunt lucrate manual, iar cei care vin din urmă au o sarcină grea: să întreţină ceea ce strămoşii lor au realizat, dat fiind faptul că nu au multe şanse să găsească oameni care să cunoască modul în care totul a fost făcut acum 100 de ani pentru a arăta aşa şi pentru a rezista atât de bine.

loading...