Piaţa Victoriei s-a dovedit a fi, din nou, neîncăpătoare. Tudor Chirilă: ”Ce se întâmplă acum e regândirea Ordonanței 13…”

150

Piaţa Victoriei a fost din nou duminică seară locul unde au răsunat vocile a mii de români. Preț de câteva ore, oamenii au protestat faţă de modificările ce vizează legile justiţiei, şi n-au uitat nici de problemele din spitale.

În timpul manifestaţiei, un singur minut a fost linişte deplină – cel în care a fost ţinut un moment de reculegere în memoria regelui Mihai.

Piaţa Victoriei s-a dovedit a fi, din nou, neîncăpătoare. În ciuda frigului, mii de oameni și-au strigat nemulţumirile.

“Justiţia funcţionează din ce în ce mai bine, până recent funcţiona. De ce să schimbi ceva care merge?”

“Va fi atacată politic, toţi vor fi numiţi politic şi vor controla ei pe cine vor investiga.”

“Ne scoate în stradă Liviulică, Liviu Dragnea. Să scape de puşcărie, de faptele lui de corupţie, că de un an nu a făcut nimic.”

“Ne mor oamenii în spital şi ministrul refuză să asculte vocile românilor.”

La câteva ore după ce a anunţat că va lansa un partid nou, care se va desprinde din Platforma România 100, a ajuns în piaţă şi fostul premier Dacian Cioloș.

“Au fost aleşi democratic dar au impresia că după ce ai fost ales poţi să faci ce vrei, asta nu e democraţie, după părerea mea, şi nici respect faţă de cetăţeni”, a spus Cioloș.

loading...

La protest au fost prezenţi şi lideri ai opoziţiei.

Ludovic Orban, preşedintele PNL: “Noi ne opunem cu toate armele, forţele, desigur constituţionale, legale, regulamentare pe care le avem la dispoziţie pentru a împiedica aceste acte grave la independenţa justiţiei.”

Alături de vocile a mii de români, a fost şi cea a lui Tudor Chirilă.

“Singurul lucru care mai poate să schimbe ceva este un număr cât mai mare de români care să înţeleagă că ceea ce se întâmplă acum nu este altceva decât regândirea ordonanței 13, dar pe capitole. Umblăm la un cuvânt la un articol, ce e aia independentă, dar dacă te uiţi la tabloul de ansamblu, este ca un puzzle şi înţelegi marea acaparare a justiţiei”, susține artistul.

Aseară, a fost ţinut şi un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai. Pentru un minut, mulţimea a stat, în linişte, cu spatele la Guvern, apoi a aplaudat.

Demonstraţia s-a încheiat fără incidente.

 

loading...