O femeie doarme într-un cort la minus 11 grade . Formă de protest extremă …

426

Autorităţile din Drobeta Turnu Severin asistă neputincioase şi nu pot interveni într-un caz care stârneşte multă revoltă în rândul severinenilor. O femeie doarme într-un cort pe o stradă din oraş, deşi temperaturile în aceste zile sunt extrem de scăzute.

În aceste nopţi cumplit de geroase, o femeie doarme într-un cort în faţa Bisericii Catolice din Drobeta Turnu Severin şi numai o minune face ca ea să nu fie moartă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, de exemplu, termometrul a indicat minus 11 grade, ceea ce pentru o persoană care se adăposteşte într-un cort firav poate fi fatal.

„Este strigător la cer, domnule aşa ceva. Această femeie stă în cortul ăsta şi autorităţile nu fac nimic pentru ea. Este inuman, trebuie găsită o soluţie”, spune un  trecător.

Chiar dacă la prima vedere, lucrurile par în felul acesta, cum că autorităţile din Turnu Severin nu fac nimic, în realitate faptele stau cu totul altfel. Poliţia Locală a încercat în repetate rânduri să o determine pe femeie să primească ajutor, dar nu a reuşit să o convingă. Fără consimţământul acesteia autorităţile, fie că vorbim de poliţie ori jandarmerie, fie că vorbim de personalul medical de la Ambulanţă sau Spital, nu pot face nimic, legea le interzice să ia cu forţa o persoană în astfel de situaţii.

loading...

Pe de altă parte, severinenii revoltaţi de acest caz se întreabă ce fel de lege este aceasta care face ca autorităţile să nu poată interveni în astfel de cazuri lăsând practic o persoană să moară cu zile. „Din punctul meu de vedere această lege este profundă greşită. Da, în cazul de faţă vedem că această doamnă refuză categoric ajutorul primăriei, dar noi ce facem în cazul ăsta, o lăsăm pur şi simplu să moară.

Vedeţi bine ce frig cumplit este afară”, spune o doamnă, mâhnită de situaţia de faţă. Femeia refuză categoric ajutorul Primăriei, care i-a oferit găzduire într-un adăpost sau  o locuinţă socială, a refuzat asistenţa medicală şi se încăpăţânează să rămână în acel cort, deşi asta poate însemna sinucidere curată pe timpul acesta.

„Noi nu avem cum să luăm pe cineva cu forţa de undeva. Săptămâna trecută am fost de trei ori la ea, am chemat şi ambulanţa, a refuzat să fie transportată la spital sau la adăpostul primăriei. Am putea să-i desfiinţăm cortul, dar ar fi o chestiune inumană, pe de altă parte ea nu este luată în evidenţă ca bolnavă psihic ca poţi să iei hotărâri în privinţa ei”, spune şeful Poliţiei Locale Turnu Severin, Gheorghe Sfinţescu.

„Nu putem să o luăm cu forţa de acolo. S-a discutat cu ea, a venit Ambulanţa, SMURD-ul, Poliţia Locală, i-am oferit locuinţă, dar a refuzat”, ne-a declarat primarul Severinului, Marius Screciu.

Femeia susţine că este de profesie avocat şi că şi-a pierdut apartamentul, pe care acum încearcă să-l redobândească în instanţă, în acest sens fiind un proces pe rol. Refuză ajutorul Primăriei întrucât, spune ea, nu este un caz social.

loading...