Viorica Dăncilă susţine că ştie matematică, dar a gafat din nou.Nici cu limbile străine nu stă bine

98

Viorică Dăncilă a avut marţi o întâlnire cu jurnaliştii care i-au dat un adevărat test. I-au fost adresate întrebări în limbile engleză şi rusă şi provocată să explice cum se calculează aria cercului având în vedere că a declarat de curând într+o emisiune tv că a acordat meditaţii la matematică şi ar fi făcut acest lucru fără să ceară bani în schimb. Candidatul PSD a evitat răspunsurile în altă limbă decât cea română, iar la matematică a răspuns greşit.

Viorica Dăncilă a răspuns tirului de întrebări adresate de jurnaliştii prezenţi marţi la Palatul Paralmentului, dar s-a eschivat atunci când a fost provocată să răspundă în alte limbi decât cea maternă. 

”Ne adresăm românilor. Merkel (n.r. Angela Merkel, cancelarul german) în toate deplasările cu şefii de guvern vorbeşte în germană, să nu ducem o dezbatere în derizoriu. Avem datoria ca în România să fim mândri de limba noastră. Voi răspunde şi în engleză, dar avem o dezbatere şi toţi trebuie să audă raspunsurile. Credeţi-mă că aş fi putut să vă răspund şi în engleză”, a spus candidatul PSD. Dăncilă a fost solicitată să răspundă şi în rusă la o întrebare despre Republica Moldova, dar a spus că nu cunoaşte limba. 

Loading...

„Nu ştiu limba rusă. Şi am aceeaşi abordare. Întrebaţi în română?”, a punctat fostul premier. Dacă la capitolul limbi străile, jurnaliştii s-au convins că Viorica Dăncilă nu stă prea bine, nici matematica la care susţine că ar fi acordat meditaţii gratuite nu este punctul ei forte. Întrebată cum se calculează aria cercului, Viorica Dăncilă a dat-o în bară şi de data aceasta. „Raza la pătrat”, a fost răspunsul ei. Jurnalista care i+a adresat întrebarea i-a oferit şi răspunsul corect: „Este Pi înmulţit cu raza la pătrat”.

Încercând să dreagă busuiocul, candidatul PSDnu a reuşit decât să mai bifeze o gafă.  „Vă invit să vă alăturaţi şi să vedem cine ştie mai multă matematică. Credeţi-mă că ştiu. Sunt inginer, inginerii fac până în anul 3 matermatică. Am terminat cu media 9”, a spus deranjată Viorica Dăncilă. 

Klaus Iohannis: «Pe mine limbile străine m-au ajutat»

În paralel cu întâlnirea Vioricăi Dăncilă cu jurnaliştii, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, Klaus Iohannis primea şi el o întrebare referitoare la importanţa limbilor străine pentru un preşedinte de stat. 

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, marţi seară, că l-a ajutat ca preşedinte faptul că vorbeşte mai multe limbi şi a precizat că este dificil în străinătate să fie purtate discuţii prin intermediul traducătorilor. „Pe mine m-a ajutat. Cred că este indicat ca preşedintele să cunoască măcar o limbă de largă circulaţie”, a spus Iohannis.

Loading...