Un proxenet din Galați, obligat de instanță să-i plătească daune de 80.000 de € unei prostituate

46

Un proxenet din Galaţi a fost obligat de judecători să-i plătească unei prostituate aproape 80.000 de euro, daune materiale.

Banii au fost obţinuţi legal de cei doi în Germania, unde aceste activităţi nu sunt interzise. Iar tânăra s-a plâns judecătorilor că individul nu i-a plătit partea promisă.

Decizia a fost luată de judecătorii Curţii de Apel din Galaţi, cei care au primit plângerea depusă de tânără de 28 de ani.

Fata a recunoscut în fața magistraţilor că s-a prostituat în Germania, unde activitatea este legală. Nu şi-a primit însă banii cuveniţi şi le-a cerut judecătorilor să facă dreptate.
Iniţial, bărbatul de 35 de ani a fost acuzat de proxenetism şi cercetat în stare de arest, dar apoi a fost eliberat.

Loading...

Marți, judecătorii au decis că bărbatul să-i plătească tinerei daune materiale de 76.500 de euro.

Pentru a se asigura că suma va fi achitată, instanţa a pus sechestru pe o casă deţinută de individ în centrul oraşului Galaţi, dar şi pe o maşină de lux.

Pe de altă parte, proxenetul a fost condamnat definitiv la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare şi 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, la spaţii verzi. Hotărârea este definitivă şi executorie.

Loading...