Traian Băsescu lansează o ipoteză explozivă :”A fost o înțelegere DNA – Antena 3…”

378

Traian Băsescu lansează o ipoteză explozivă despre dosarul în care fratele său, Mircea Băsescu, a fost condamnat și a făcut pușcărie. Fostul președinte e de părere că dosarul ar fi făcut parte dintr-o înțelegere între DNA și Antena 3.

Loading...

”Eu mi-am dat seama că serviciile nu mai sunt de partea mea când a fost arestat fratele meu. În acel dosar a fost o înțelegere DNA – Antena 3.”, a spus Traian Băsescu la B1 TV.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a păstrat, astfel, decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016.

În acelaşi dosar, Marian Căpăţână a primit trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă. Căpăţână a fost liberat condiţionat la sfârşitul lunii iunie, printr-o decizie a Tribunalului Mehedinţi, după ce, anterior, Judecătoria Drobeta Turnu Severin luase o decizie similară.

Loading...