SUMA COLOSALA pe care a reușit Traian Băsescu să o strângă de când nu se mai află la Palatul Cotroceni

826

Candidat din partea Partidului Mișcarea Populară pentru un post de senator, în legislatura 2016-2020, Traian Băsescu demonstrează, potrivit declarației de avere depuse recent, că atât el, cât și fiica sa reușesc nu doar să supravieţuiască, ci și să producă sume importante de bani, în ciuda încercărilor Laurei Codruţa Kovesi de “a-i distruge familia”. Fostul președinte a reușit, în doar 22 de luni, de când nu mai se află la Palatul Cotroceni, să producă peste 1,03 milioane de lei. Mai bine de jumătate reprezintă bani pe care fiica sa, Ioana, i-a restituit tatălui, în doar un an de zile de când a fost împrumutată. 90% din banii încasați de familia fostului președinte au luat drumul băncilor, fiind depuși în depozite sau conturi curente. Băsescu arată, în același document, că trăiește cu puțin peste 1.000 de euro lunar, împreună cu soția sa, bani din care se hrănește, își acoperă cheltuielile lunare, își achită utilitățile curente aferente celor două vile pe care le are, efectuează deplasări în străinătate și își finanțează campaniile politice.

basescu-bani-fmi

În urmă cu două luni, Traian Băsescu a declanșat o serie de atacuri directe la adresa procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, pe care a acuzat-o că nici mai mult, nici mai puțin “vrea să-i distrugă familia”. În calitate de candidat la un fotoliu de senator, el a depus o declarație de avere din care rezultă că aceste încercări nu prea au, deocamdată, sorți de izbândă.

loading...

Ioana Basescu a reusit in vara anului trecut, să-i restituie tatălui său un împrumut în valoare de 565.000 de lei, pe care Traian Băsescu i-l acordase fiicei în data de 5 iulie 2014. Impresionanta sumă, chiar și pentru posibilitățile financiare ale unui fost șef de stat, a fost restituită în 2 iulie 2015, la mai puțin de un an de la acordarea ei, în condițiile în care fiica sa se află deja angrenată în datoriile legate de restituirea creditului acordat de CEC Bank, pentru achiziţia moșiei de la Nana, aflată, în prezent, sub sechestru penal instituit de către procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La această sumă impresionantă, intrată în conturile lui Traian Băsescu, se adaugă o alta, de 172.095 de lei, adică 38.000 de euro, despre care Traian Băsescu susține, în declarația de avere depusă, în 28 octombrie 2016, în calitatea de candidat la Senatul României, că a primit-o, în data de 20 mai 2016, de la o persoană pe nume Mirela Preda, căreia i-a vândut un apartament în Municipiul Constanța. Tot din acest document, mai aflăm că, în perioada 3 iulie 2015 – 28 iulie 2016, Traian Băsescu și-a deschis nu mai puțin de cinci conturi și depozite bancare, în valoare totală de 632.500 de lei și 67.080 de euro. Astfel, în data de 3 iulie 2015, a doua zi după ce fiica sa i-a restituit împrumutul de 565.000 de lei, Băsescu a deschis la BCR două conturi. Într-unul a virat 6.578 de euro, iar în celălalt suma de 502 euro. În data de 24 iulie 2015, fostul președinte a deschis, tot la BCR, un depozit bancar, în care a virat suma de 285.500 de lei. Un an mai târziu, în data de 28 iulie 2016, tot la BCR, Băsescu a mai deschis două depozite, în care a virat sumele de 350.000 de lei și 60.000 de euro, anunță Jurnalul.ro.

Aceste noi plasamente investiționale se adaugă conturilor deschise de Băsescu la ING, în 2002 și 2013, de 1.895 de dolari, respectiv de 8.506 dolari, și unui depozit, respectiv cont bancar deschise la Unicredit Țiriac Bank, în 2001 și 2014, de 49 de dolari, respectiv 46.707 dolari.

loading...