Scrisoarea deschisa a unui doctor catre Gabriela Firea :”Nouă ne-a păsat de Simona Halep…”

2001

“Mult-iubită doamnă primar al Capitalei,
Permiteți-mi în numele meu și-al nimănui altcineva să vă transmit scuze pentru penibilul moment prin care-ați trecut deunăzi.
N-am apucat, sărman de mine, să ajung pe Arena Națională să-i arăt Simonei Halep cât de mult ținem noi, colectivul doctorilor din România, la ea. La acea oră încă lucram.
Mulțumesc din suflet c-ați apucat dumneavoastră.
Adevărul e că fără cheile orașului nu cred că s-ar fi odihnit cumsecade eroina noastră, la fel cum oamenii ăia veniți pe stadion de fapt de duhul dumneavoastră nu mai puteau. Crăpa splina în ei să vă audă.
Așa ne petrecem majoritatea timpului, cu un rudotel în buzunar de angoasa așteptării, să vedem oare ce baboi mai scoate pe gură următorul politician.
Sâmbătă, pe când mititica vâna cu furie mingile adversarei, sussemnatul și alți colegi stăteam, transfixiați, la un simpozion pe varii teme. Eu am trecut dintr-o sală într-alta dacă chiar vreți să știți, cam prin setul 3. Numai bine ce ieșisem de la o prelegere superbă despre ”sindromul celei de-a doua victime” că m-am băgat în prezentarea despre osteoporoză.
Colega mea care prezenta, un endocrinolog excepțional, avea emoții. I-am zis că e proastă. A râs. Uneori, doamnă primar, psihologia inversă funcționează, căci s-a descurcat admirabil. Numai bine ce începuse, era un mic freamăt în audiență. Nimic flagrant. Adunarea era mică, vreo 60 pe scaune. Nu se compară cu cei 500 de mii din Piața Victoriei. Acolo freamăt! La noi zbuciumul se manifesta prin verificatul obsesiv al telefonului. Și numai bine ce începuse colega, lasă că o făcusem proastă, ea știe că mi-e dragă, lucrăm de ani de zile împreună, știe fata asta boli endocrine cum știți dumneavoastră acatiste, adică le visează noaptea, dar divaghez. Numai bine ce începuse colega că bagă Halep ultima boabă și învinge.
Nu m-am putut abține, doamnă Primar. De-asta vă scriu să-mi cer scuze, am empatizat, știu cum se simte, colega mea din fericire era abia la al treilea slide și-am întrerupt-o cu un pocnet scurt din degete. S-o fi speriat, nu s-o fi speriat, e tardiv. Norocul unui psihiatru e că oamenii se așteaptă să aibă bizarerii, manierisme și tot felul de ieșiri necontrolate.
M-am trezit vorbind cu o voce caldă, conspirativă. Și-am zis atât: Tocmai a câștigat Halep la Roland Garros.
Am zis-o și pentru Halep, și pentru că imediat toți au izbucnit în aplauze, dimpreună cu colega mea. Ne-am bucurat tare, doamnă primar, pentru succesul Simonei. Și-apoi ne-am întors la oasele noastre și la cât de mizerabilă e osteoporoza. Ce 6 milioane de ascultați, lăsați asta! Sunt vreo 3 milioane de osteoporotici, cu oasele ca tencuiala, dintre care-i descoperim pe cei noi doar când cad și-și rup diverse. Vă povestesc altă dată să nu vă sperii.
Altceva voiam să vă zic, doamnă primar. Vedeți dumneavoastră, dacă nouă ne-a păsat de Simona Halep e pentru că știm ce înseamnă.
Știm ce înseamnă să crezi în ceva, că e tenis, că e osteoporoză, că e tumori rare sau malformații de arc aortic. Și să te cutremuri de cât de ușor pare, dar cât de greu e de fapt.
Și-apoi să muncești, să muncești, să muncești până-ți ies ochii din cap să ajungi la linia de start. Să pierzi zile și nopți făcând același lucru, din nou și din nou, conștient că se uită omul la tine și acolo, în arenă, ori dai totul ori te faci de nimic.
Știm durerea înfrângerii și momentul când te îndoiești că meriți să porți un halat, sau să ții racheta în mână.
Știm cum e să fii acum erou și în momentul imediat următor în zdrențe pentru că n-ai reușit să tratezi pe cineva.
Și dacă rezonăm, noi colectivul doctorilor din România, cu Simona Halep, e că suntem asumați, ca și ea, de gășcuța voastră de politicieni vărgați, ca un ”bun neprețuit”, câtă vreme dăm bine în poza cu maimuța.
Unii oameni, doamnă Primar, n-au această stranie propensiune de-a impersona succesul cu orice preț. Unii oameni, ca să înțeleagă și colegii dumneavoastră de la Guvern, e modești. Drumul lor la deal spre munte e presărat cu greutăți, scrâșnet din dinți și titanica muncă. Unii oameni chiar cred că meritul e să fi luptat cinstit pentru roadele vieții. Și când roadele vin, doamnă primar, cam cum o fi să apară un Păcălici cu pamblică din culise să-și tragă un selfie cu tine? Păi o fi frumos?
Suferiți prea mult, dumneavoastră politicienii, de ghiorțăitul mațului și al invidiei că altul poate fi un reper. Că poate fi popular, iubit, plăcut și deci amenințător iluziei pe care-o promovați. Și iluzia pe care-o promovați e că poporul vă place. Nu vă place, doamnă Primar. La fel cum Simona Halep, doar prin simpla ei existență, n-are nimic intrinsec plăcut. Dar e ceva, în schimb, care însuflețește, și pe care n-o să-l aflați curând, dacă vreodată.
Se numește etica practicii, doamnă Primar. Etica practicii zice că nu te-arunci ca cioara în vișin la succes și adulație. Mai întâi îți rupi genunchii, îți zdrelești gleznele, îți plângi eșecurile. Și-apoi o iei de la capăt.
N-aveți cum pricepe.
Lucru care m-ar liniști, căci degeaba pretenții, dacă nu m-ar împietri realitatea că stați la capătul pixului, curioasă ce poate face o nouă semnătură dată, abramburește, spre luxul altui tiriplici venit pe poarta din dos.
Să fiți sănătoasă, da-v-ar Dumnezeu și Măicuța Domnului putere în brâu și lumină în minte, și dacă tot nu vă iese măcar să vă dea scânteia bunului simț, unul care ori vă lipsește, ori nu l-ați încercat.
#medicinromania” Gabriel Diaconu

loading...

Sper sa dați mai departe, poate ajunge și la urechile fudule ale preacuvioasei, dimpreună cu clica ei de țoape și mafioți.

loading...