Romania este in carje! Planul Ponta de a supraviețui ca jupân al puterii actuale sub tirul acuzațiilor DNA

329

Victor Ponta s-a întors din Turcia în cârje, dar nimeni nu mai crede acum că operația la genunchi a fost scopul principal al vizitei sale peste Bosfor. Se vede tot mai clar că premierul a avut nevoie de acest sejur pentru a-și pregăti planul de a supraviețui ca jupân al puterii actuale sub tirul acuzațiilor DNA. În această lumină se poate vedea și demisia de formă din fruntea PSD – o mișcare de imagine prin care șeful de facto al PSD vrea să mai reducă din presiunea provocată de inculparea sa. A fost o decizie pregătită sub soarele ”ghiaur”, nu luată pe…genunchi.

ponta_83938200

Nu întâmplător, la ieșirea din DNA, Victor Ponta a demonstrat din nou că e dispus să se agațe de putere până la calendele grecești. Corect era, și nu azi, ci acum două luni, ca el să renunțe la funcția de șef al guvernului urmare a suspiciunii penale din Dosarul Șova. Acum, când procurorii l-au ridicat la ”gradul” de inculpat, e cu atât mai normal ca el să renunțe la funcția în stat. Sigur, dacă are onoare. Dacă vrea să fie european, cum pretinde. Dar nu are. Ponta e un simplu dâmbovițean crescut la școala nesimțirii față de semeni a lui Ion Iliescu. Mușcă și nu fugi, stai până fierb toți în suc propriu, nu lăsa puterea nici când ești cu spatele la zid și alte astfel de ”concepte” de sorginte fesenistă sunt cele care îi ghidează deciziile.

De fapt, din postura de șacal politic, e și logic să moară legat de scaun. Odată ce nu se va mai așeza pe el, dezastrul va fi și mai mare. Funcția asigură cumva o protecție, aura ei îi poate influența de procurorii slabi de înger, bunăoară. De aceea, Ponta trage de timp, joacă în filmul cârjelor politice și aruncă fumigene renunțând temporar și de ochii lumii la șefia PSD.

Cum bine spunea Traian Băsescu, premierul e de fapt șeful partidului chiar dacă, formal, nu are funcții în partid. Căci la guvern sunt banii, iar baronimea PSD e lacomă dintotdeauna. Ponta știe asta, de aceea îl doare-n genunchi de faptul că nu mai are funcții în partid, pentru că rămâne tartorele nr. 1 al banului public.

Într-o țară normală, un șef de guvern aflat în situația lui Ponta ar fi plecat de mult din funcție. Dar România nu e o țară normală, cu toată promisiunea din campania electorală a actualului președinte. Ca atare, de ce-ar pleca premierul de la putere câtă vreme nu există o presiune socială puternică împotriva sa. Da, există pe Facebook și în Diaspora, dar e nevoie de mai mult pentru a-l face să înțeleagă de nevoie, nu de voie, că nu mai e locul său în fruntea statului. Mai ales acum când România devine și mai mult un caz de oaie neagră a Europei, după transformarea primului-ministru din suspect în inculpat. Agențiile vuiesc deja, dar la București câinii latră și caravana PSD trece cu tupeu prin fața națiunii.

Realitatea e că PSD nici nu mai are lideri. Cine să-i ia locul lui VVP? Dragnea? Păi locul său e în altă parte, din câte vedem. Rovana Plumb? N-are nici anvergură, nici dulap fără schelete. Rus? Numără încă golanii și curvele Diasporei. Firea? Nici azi nu și-a cerut scuze românilor din Anglia și din Europa pentru jignirile și blasfemiile din campania electorală. Și lista poate continua la nesfârșit.

Nu știu dacă există o altă ”grupare”, ca să păstrăm termeni mai decenți, capabilă să resusciteze partidul, dar zău dacă mor de grija lor! Până la urmă, ce e PSD? E o gașcă de strânsură ridicată pe cenușa fostului PCR și însetată de bani, funcții și afaceri. E cea mai puternică organizație mafiotă care folosește combustibil corupția și șpaga electorală. Nu există în PSD probabil mai mult de 5% oameni patrioți, dedicați cetății, nu găștii. Partea proastă pentru ei e că dacă instituțiile continuă să-și facă jobul nu peste multă vreme PSD se va face praf și pulbere.

loading...

De aia așteaptă la cotitură cealaltă gașcă, UNPR-Oprea- ”Interes Național”. Care nu e cu mult diferită de PSD, doar că e mai nouă ca nume, mai puțin palpabilă și joacă la două capete. N-ar fi nicio sfârâială democratică să vedem PSD mutat la UNPR sau invers. Ar fi o nouă șmecherie de tipul demisiei lui Ponta de la PSD. De fapt, nici nu văd o canibalizare între găști câtă vreme se apropie alegerile, iar UNPR, fără PSD, e mort în păpușoi. E de presupus că vor candida din nou împreună, vor folosi banii publici pentru pomeni electorale (vezi legea băgată pe șest de Oprea interimarul cu pensiile speciale militare) și se vor balansa pe două picioare și patru genunchi cu scopul supraviețuirii ”sistemului”.

Dincolo, PNL încearcă să se hrănească din cele peste 6,2 milioane de voturi anti-Ponta de la 16 noiembrie 2014, dar lasă impresia că începe să gâfâie. Iohannis stă bine, dar nu transferă către PNL suficientă popularitate. Traian Băsescu rămâne în continuare izolat și se zbate să găsească o nișă pe dreapta politică, dar cât timp PNL va rămâne în opoziție îi va fi foarte greu să crească PMP-ul la un scor bun. Totuși, bine că stă în arenă, e o pâine de mâncat în viitorul apropiat.

Una peste alta, dincolo de greutățile lui Ponta, România rămâne într-o stare de blocaj de catifea. PSD are banul statului pe mână, guvernează cam ca Tăriceanu în 2008, antinațional și populist, sub doctrina ”După noi potopul”. Nu ține cont de legi, de justiție, de Europa și de SUA. Iar opoziția, PNL, nu are altă strategie decât să aștepte erodarea PSD pentru alegerile viitoare. Societatea civilă, strada, studențimea, sindicatele nu au vână democratică, nu sperie, nu schimbă. Practic, nu există o fibră socială zdravană ”antisistem”. Iar asta nu poate fi decât pe placul PSD, al lui Victor Ponta și al Estului sălbatic rusesc.

Băltim în așteptarea unui salvator, ca întotdeauna în istoria noastră. Nu rupem pisica (sau, mă rog, pisicul), nu avem planuri de mare resuscitare națională (vezi dorința unirii cu Basarabia exprimată pe zeci de mii de voci la Chișinău, tot mai apăsat și chiar mai disperat) nu lăsăm impresia că suntem un popor puternic, ci doar unul slab, de factură răsăriteană. O lume care nu e legată de valori, ci mai mult de interes. Predominant individuală (”scapă cine poate”) și prea puțin națională. Existăm mai mult din instinct, nu din spirit de organizație.

În care leafa de stat e mai presus decât conștiința de a servi contribuabilul. Unde privatul e hăituit de haite de inspectori chitiți să ardă amenzi sau să smulgă șpăgi. În care, după 26 de ani de libertate, pacientul mai vine încă de acasă cu bani la spital. Unde școala e în continuare fabrică de absolvenți, de diplome și de doctorate, iar pila definește succesul în viață. O lume în care visul multor familii e să-și vadă copii realizați ”afară”, să ”scape de România”. România dinamică se scurge astfel lent peste granițe, iar ce mai rămâne în țară nu e suficient pentru a bascula fatalitatea de populație supusă, prizonieră a mentalității ”toți fură, nu putem noi schimba, capul plecat sabia nu-l taie etc.”

O astfel de țară e pradă ușoară pentru viitorii agresori, pentru cei care au știința atacului bine organizat și care ne știu slăbiciunile mai sus-amintite. Iar Putin cunoaște bine cu ce se mănâncă românul. Bine totuși că n-au plecat americanii, noroc cu ei, altfel…. Suntem, de fapt, o țară în cârje, care oricând poate reveni la obiceiurile iobăgiei moderne din anii trecuți. O țară care se târăște nedefinit, la plesneală, la fie ce-o fi. Unii vor spune că am putut supraviețui și-așa atâta vreme. Că sunt alții și mai varză. Așa e. Dar parcă timpul nu mai are atâta răbdare cu cei slabi, care așteaptă să fie salvați mereu de alții…

Laurențiu Ciocăzanu

loading...