Prințul din România despre care puțini știu că există. Domnește peste un regat colosal , iar împărția sa se află pe PROPRIUL său munte ! FOTO

5088

Cu alură de rock star, blugi mulați, ciocate și plin de tatuaje, nonconformistul solist Adrian Sărmășan, cel supranumit ”prinț vânător”, nu și-a căpătat renumele la întâmplare. Este singurul artist român ce locuiește în propriul castel, unul autentic, și domnește peste un regat colosal, ale cărui ziduri și metereze se întind pe aproape 2 kilometri de jur-împrejur, iar împărția sa se află pe propriul său munte.

Personaj atipic, Adrian Sărmășan este de departe unul dintre cei mai misterioși soliști români. Căci, în afară de piesele sale cunoscute, mai toată viața sa a fost ținută la secret. Nu trăiește unde se strâng bogații țării, ci ascuns de ochii lumii, în Munții Apuseni, unde are o cetate în toată regula, de 1,8 hectare, pe Valea Arieșului.

Regatul acestui prinț modern, unul nedespărțit de chitarele sale, este o construcție unică, împrejmuită de mii de tone de piatră, sub formă de ziduri înalte de patru metri și lungi de aproape un kilometru, care protejează un spațiu de rai, o cabană de vacanță, un atelier de sculptură, o grădină botanică, bucătorii de vară și un palat aproape terminat.

Primele imagini din regatul solistului numit ”prințul vânător”, Adrian Sărmășan. Un loc de vis, la care a muncit peste 10 ani!

Suntem primii care am reușit să intrăm în împărăția sa, veritabilul castel din centrul orașului Turda dar și ”regatul” său ascuns din ”Țara Moților”. Acolo își duce mai departe povestea artistul al cărui deziderat este continuarea muncii înaintașilor săi și care, de dragul animalelor, ”prințul vânător” a pus pușca în cui de aproape zece ani.

loading...

”Mulți cred că în spatele zidurilor se ascunde aur ori nu știu ce altceva. Nu m-am născut mâncând cu tacâmuri de aur. Bogăția din interiorul moșiei este măsurată în lemn nobil și sculpturi de sute de ani ori pietre de râu, aduse personal de la mii de kilometri distanță. Zeci de blocuri de piatră extrem de valoroasă, ori mobilă florentină din secolul XVIII, asta nu reprezintă în ochii oricui o bogăție, dar va asigur că este”, ne lămurește Adrian Sărmășan (56 ani), artistul ce a intrat în anul în care sărbătorește 40 de ani de la debutul său muzical (Cenaclul Flacăra).

”Este un loc de vis la care am muncit peste 10 ani și care mi-aș dori să-l termin ori să-l văd gata așa cum l-am proiectat ori îl voi scoate la vânzare pentru cine are putere să ducă munca mai departe. Un spațiu unde scriu și compun căci izolarea în natură mă inspiră. Iarna, plec în fiecare zi să duc hrana salvatoare pentru viețuitoarele de pe munte –ciute, cerbi, mistreți -, asta este o experiență greu de găsit”, adaugă Sărmășan, fost pilot, absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Aviație de la Boboc, promoția 1984.

”Cânt pentru sufletul meu și al celor ce se regăsesc în muzica mea”

Invidiat în mediul artistic, mulți din branșă îl întreabă pe chitarist de ce mai străbate țara cu chitara în cârcă când duce o viață aproape de poveste. ”De ce cânt? Pentru sufletul meu și al celor ce se regăsesc în muzica mea. Asta am făcut mereu. Viața are nevoie de artă, de muncă și în viață fac doar ce îmi place, cânt, iubesc, construiesc”, se descrie ”prințul” care locuiește pe castelul din centrul orașului Turda, într-un apartament-muzeu, în care mobilierul istoric nu înseamnă neapărat un spațiu demodat.

loading...