FELICITARI !Cea mai prosperă comună din România. „Nu există gospodărie fără apă, canal, gaz, internet şi asfalt“

1450

Gheorghe Damian este primarul care dacă nu ar fi existat, probabil ar fi trebuit inventat. Administrează de 16 ani comuna Ciugud din judeţul Alba, unde, aproape de fiecare data a fost ales cu peste 80% din voturile cetăţenilor.    În interviul acordat jurnalistilor de la Adevarul, primarul povesteşte despre cum a început şi cum a reuşit să aducă comuna la unul dintre cele mai ridicate standarde de viaţă din România.

Cum aţi ajuns primar la Ciugud şi ce aţi găsit în primărie la momentul respectiv?   Gheorghe Damian: În 2000 m-am hotărât să candidez la primărie, după opt ani în care am aşteptat să se schimbe ceva în bine în viaţa oamenilor din Ciugud. Văzând că nu se întâmplă nimic am decis că schimbarea trebuie să înceapă cu noi. Eram candidatul cotat cu cele mai reduse şanse pentru că nu mă cunoştea aproape nimeni, doar vecinii. Mi-am făcut o campanie bazată pe nevoi şi pe viziunea mea cum aş fi văzut Ciugudul la vremea respectivă. A fost greu să ajung în turul doi, dar, în final, am câştigat. Ajuns primar nu a fost deloc uşor pentru că sunt de profesie asistent medical, nu am mai avut de-a face cu administraţia publică. Ciugudul era atunci o comună cu venituri proprii foarte mici, cam 70.000 de lei – 15.000 euro la valoarea de acum. Nevoile erau, însă, imense, nu aveam infrastructură, nu aveam nimic, toate clădirele publice erau demolate, străzile erau praf, trebuia apă, canalizare, asfalt şi multe altele.

Cum aţi reuşit să depăşiţi problema lipsei banilor pentru investiţii?

Singura soluţie de atunci a fost să investesc în oameni, să aduc alături de mine persoane tinere care au înţeles viziunea şi proiectul meu, împreună cu care am crescut în această administraţie. După aceea, am început să particip cu colegii la conferinţe din ţară şi străinătate, cursuri, ca să pot să înţeleg cât mai bine fenomenul şi să îmi structurez strategia cât se poate de sănătos. La un moment dat, am ajuns la problema banilor. Trebuia să facem ceva să ne câştigăm independenţa financiară, să nu mai depindem de cine conduce guvernul sau judeţul. Aşa am identificat o păşune în apropierea centurii muncipiului Alba Iulia, în afara spaţiului locativ al comunei pe care am decis să o transformăm în zonă industrială. A fost o decizie curajoasă pentru că la vremea respectivă să iei 30 de ha dintr-o păşune şi să o dai firmelor era considerat de unii o nebunie, drept pentru care am şi fost invitat la diverse instituţii să dau cu subsemnatul.

Era anul 2005, când am adus primul investitor în zonă. Nu am reuşit acest lucru în primul mandat pentru că nu am avut majoritate în consiliul local. În câţiva ani zona industrială a devenit principalul motor de dezvoltare a comunei. Fără aceste investiţii am fi fost în continuare o comună săracă, cu probleme sociale. Aşa tindem să nu avem şomeri, nu avem niciun asistat social şi doar două persoane care primesc venitul minim garantat. Veniturile proprii au crescut de la 15.000 de euro în 2000, la 1 milion de euro în prezent.(Continuarea, mai jos…)

loading...

De ce ar dori o familie să vină să trăiască la Ciugud?

Răspunzând la această întrebare mă raportez în principal la Alba Iulia, de unde vin majoritatea celor care se mută la noi. În oraş, nu ştiu ce utilităţi sunt în zona de dezvoltare şi în câţi ani va ajunge să fie utilată. La Ciugud se găsesc toate la poartă şi aici vorbim de apă, gaz, canal, energie electrică, internet. Am dus canalizarea şi unde nu sunt case construite. Pe de altă parte, preţul de achiziţie al unui teren este mai mic. Dacă vorbim de cât face o persoană pentru a ajunge la muncă, cel din Ciugud va ajunge mai repede, chiar dacă distanţa este mai mare. Pe de altă parte, aici este o linişte pe care nu ai cum să o găseşti la oraş. Populaţia s-a întinerit prin migraţia dinspre oraş spre noi. Este îmbucurător pentru că mulţi oameni de calitate vin aici. În 2000, Ciugudul avea 2.670 de locuitori. La recensământul din 2011 erau 3.200, iar acum suntem mai mulţi. În plus, locuitorii din Ciugud au devenit tot mai fericiţi. Măsurăm gradul de satisfacţie şi de ceva vreme nivelul de mulţumire faţă de primărie este mai mare ca cel faţă de biserică. La această situaţie a contribuit foarte mult şi faptul că nu există gospodărie în comună care să nu aibă apă, canal, gaz, internet şi asfalt. Acolo unde mai sunt de realizat mici lucrări le vom finaliza în acest an prin proiectul de 4 milioane de euro derulat împreună cu comuna vecină Sântimbru.
Cum vă descurcaţi cu birocraţia din România?

Pot spune în cunştinţă de cauză că în implementarea proiectelor de finanţare cu fonduri europene ne omoară. Legea achiziţiilor publice care a fost schimbată cu gândul de simplificare a ajuns mult mai complicată. Propunerea de modificare făcută de Asociaţia Comunelor din România, unde sunt vicepreşedinte, a plecat de la noi sub o formă şi a ieşit din Parlament sub o altă formă. Este aberant ca o procedură de licitaţie să dureze mai mult decât lucrarea în sine. Îi descurajează pe primari să depună cereri de finanţare pe fonduri europene, mulţi alegând să meargă spre programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Prin aceasta, ţara pierde mulţi bani europeni.

 

loading...