Prima reactie a lui Vladimir Putin dupa uciderea ambasadorului rus in Turcia.Declaratia AMENINTATOARE a presedintelui…

747

Preşedintele Rusiei a avut o primă reacţie după ce ambasadorul Rusiei a fost asasinat. Liderul rus a spus că această crimă este în mod clar o provocare pentru a submina îmbunătăţirea şi normalizarea relaţiilor turco-ruse şi a mai spus că se vrea de asemenea subminarea procesului de pace din Siria, promovat de Rusia, Turcia, Iran şi alte ţări interesate să rezolve acest conflict din Siria. „Trebuie să ştim cine a dat ordine asasinului. Singurul răspuns pe care ar trebui să îl oferim după această crimă ar trebui să fie doar intensificarea luptei antiterorism. Ucigaşii ne vor simţi puterea”, a mai spus Putin, citat de Russia Today.

Redăm, integral, declaraţia lui Vladimir Putin:

„Andrei Karlov a fost ucis şi aş vrea să transmit condoleanţe sincere familiei şi prietenilor tovarăşului nostru. Aş vrea să cer Ministerului rus de Externe să îl decoreze pe domnul Karlov post-mortem şi să prezinte propuneri pentru ridicarea unui monument comemorativ în onoarea lui. A fost ucis în timp ce îşi îndeplinea datoria şi a fost un diplomat strălucit, extrem de respectat în ţara în care a fost trimis. Avea relaţii bune cu guvernul Turciei şi cu alte grupuri politice din această ţară, era respectat. Ambasadorul Karlov a fost o persoană bună, l-am cunoscut personal aşa că nu vorbesc din auzite. Toamna trecută, în timpul vizitei mele în Turcia, ambasadorul Karlov m-a însoţit tot timpul. Această crimă este în mod clar o provocare pentru a submina îmbunătăţirea şi normalizarea relaţiilor turco-ruse. Se vrea de asemenea subminarea procesului de pace din Siria, promovat de Rusia, Turcia, Iran şi alte ţări interesate să rezolve acest conflict din Siria. Singurul răspuns pe care ar trebui să îl oferim după această crimă ar trebui să fie doar intensificarea luptei antiterorism. Ucigaşii ne vor simţi puterea. Comisia rusă de Investigaţii a lansat deja o anchetă în privinţa acestei crime şi a primit misiunea să formeze un grup de lucru care va zbura la Ankara şi se va alătura colegilor turci pentru o investigaţie comună a acestei crime. Am stabilit acest lucru în timpul discuţiei telefonice cu preşedintele Turciei în urmă cu puţin timp. Trebuie să aflăm cine a organizat crima, cine i-a dat ordine asasinului. Trebuie să întărim securitatea la misiunile diplomatice ale Turciei din Rusia. Trebuie să primim şi garanţii din partea Turciei că misiunile diplomatice ale Rusiei din Turcia vor beneficia de o siguranţă întărită, conform convenţiei privind relaţiile diplomatice. Şi aş vrea să vă cer să înaintaţi propuneri pentru întărirea siguranţei misiunilor diplomatice din străinătate”, a spus Vladimir Putin.

 

Mama si sora politistului care l-a asasinat pe ambasadorul rus in Turcia au fost retinute de politie, relateaza Russia Today, citand presa turca.

UPDATE 21:00  Fotografie (realizata in octombrie 2016)  in care Vladimir Putin apare alaturi de ambasadorul rus in Turcia, Andrei Karlov. Andrei Karlov s-a nascut in 1954 la Moscova. In 1976, acesta a absolvit Institutul de Stat pentru Relatii Internationale, incepandu-si si cariera diplomatica, iar in 1992 a absolvit Academia Diplomatica. El a ocupat diverse pozitii in Ministerul Afacerilor Externe, dar si in misiunile din strainatate, inclusiv in Coreea de Nord. Intre 2007 si 2013 a fost director general adjunct si director pentru afaceri consulare, iar din iulie 2013 era ambasador al Federatiei Ruse in Turcia.

View image on Twitter

UPDATE 20:45 Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a discutat la telefon cu presedintele rus Vladimir Putin dupa asasinarea ambasadorului rus, relateaza Russia Today. Presedintele turc i-a transmis mai multe informatii lui Vladimir Putin despre atacul armat in urma caruia a decedat Karlov. Expozitia era organizata chiar de angajatii ambasadei ruse in incinta unui centru cultural. Se pare ca prezenta ambasadorului la expozitie a fost anuntata in urma cu o saptamana, iar autoritatile suspecteaza ca atacul armat este unul premeditat.

Ambasadorul Rusiei in Turcia

UPDATE 19:55 Potrivit primarului din Ankara, asasinul este chiar un politist local, relateaza euronews. Acesta nu se afla in timpul serviciului la momentul atacului.

UPDATE 19:41 Vladimir Putin discuta intr-o reuniune de urgenta cu ministrul rus de externe si serviciile rusesti de informatii,potrivit stirileprotv.ro.

Photo published for Russian ambassador to Turkey shot and injured in gun attack in Ankara – Foreign Ministry — RT News

UPDATE 19:35 Rusia califica uciderea ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, drept atac terorist si va pune chiar astazi (luni) problema la Consiliul de Securitate al ONU, a declarat purtatoarea de cuvant a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, informeaza TASS. Zaharova a confirmat ca ambasadorul rus Karlov a murit in urma ranilor suferite. „Astazi este o zi tragica pentru diplomatia rusa. Astazi, la Ankara, in timpul unei actiuni publice, ambasadorul rus a fost impuscat si a murit in urma ranilor suferite”, a spus ea. Purtatoarea de cuvant a MAE rus le-a cerut autoritatilor turce sa ancheteze minutios uciderea ambasadorului rus la Ankara.

UPDATE 19:30 Atacatorul care ar fi patruns in cladire cu o legitimatie de politist ar fi tras un foc de arma in aer apoi in diplomatul rus. Potrivit martorilor, ar fi spus si cateva vorbe in rusa si a distrus fotografii incluse in expozitia intitulata: „Rusia prin ochii turcilor”. Ambasadorul rus, a fost impuscat in spate si transportat de urgenta la spital, unde a murit. In atac, alte 3 persoane au fost ranite. Potrivit Agentiei ruse Interfax, care citeaza surse din armata turca, agresorul a fost ucis de trupele speciale turce.

Loading...

UPDATE 19:16 Fotografie cu asasinul diplomatului rus, imediat dupa atac

Ambasadorul Rusiei in Turcia

UPDATE 19:11 Pe youtube a aparut o inregistrare cu  momentul in care ambasadorul rus este impuscat. In timpul atacului, agresorul ar mai fi strigat: „Noi murim in Alep, tu mori aici!” relateaza The Indepedent, citand presa turca.

 

UPDATE 19:00: Reuters sustine, citand presa rusa, ca Andrei Karlov a murit.

Andrei Karlov

LIVE UPDATE| Andrei Karlov, ambasadorul rus in Turcia, a fost impuscat in timp ce participa la o expozitie de arta in Ankara, relateaza CNN Turcia. Andrei Karlov a fost internat in spital cu leziuni grave.

UPDATE 18:51 Atacatorul, care ar fi strigat „Alep” in LIMBA turca, inaInte de a-l impusca pe diplomatul rus, a fost ucis in schimbul de focuri cu politia, relateaza CNN Turcia.

Pe retelele de socializare au fost publicate imagini cu ambasadorul rus cu putin timp inainte de a fi impuscat.

Televiziunea NTV a anuntat ca alte trei persoane au fost ranite in acelasi atac armat. Presa turca relateaza ca atacatorul ar putea sa fie inca in galeria de arta, iar salvatorii nu au reusit sa-l transporte pe ambasador la spital pentru a primi ingrijiri medicale.Invitatii au inceput sa fuga din galeria de arta, dupa ce atacatorul a tras mai multe focuri de arma in aer.Fortele speciale au fost desfasurate in jurul galeriei de arta, iar unii martori sustin ca aud in continuare focuri de arma.

UPDATE 18:45 Potrivit presei turce agresorul l-a impuscat pe diplomatul rus in spate.

UPDATE 18:40 Presedintele rus, Vladimri Putin, a fost informat in legatura cu atacul din Ankara.

UPDATE 18:30 Andrei Karlov este in stare grava intr-un spital din Turcia, dupa ce a fost impuscat la o expozitie de arta din metropola Ankara. Autoritatile turce suspecteaza ca atacatorul inarmat este un militant islamist, transmite Hurriyet Daily News.

Karlov a fost impuscat in timp ce tinea un discurs la o expozitie de arta din Ankara. Atacul are loc cu o zi inainte de plecarea ministrului turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, spre Moscova pentru a purta discutii cu omologii rusi si iranieni cu privire la criza din Siria. Mai multe persoane au fost ranite in acelasi atac.

Loading...