Preşedintele Klaus Iohannis nu mai vrea Guvern Tehnocrat

213

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că, după alegerile parlamentare, România trebuie să aibă un Guvern politic, cel tehnocrat, condus de Dacian Cioloş, fiind doar o soluţie de criză. El a spus că „nu ar fi greşit” dacă unii dintre miniştri ar dori să candideze, însă nu se gândeşte la o persoană anume.

„O ţară trebuie să aibă un Guvern politic, e simplu de tot. Faptul că în această perioadă de criză am propus o persoană neafiliată politic (…) a fost o soluţie pentru o perioadă limitată. Eu cred că după alegeri nu putem discuta despre altceva decât de un Guvern politic”, a spus Iohannis.

loading...

Întrebat despre posibilitatea ca miniştri din Cabinetul Cioloş să candideze la alegeri, Iohannis a spus că „nu ar fi greşit” ca unii să dorească să se implice în politică după experienţa din Guvern.

„Oameni noi ar putea să vină şi din Guvern, fără să mă gândesc la cineva anume, dar teoretic se poate imagina că anumite persoane care au devenit poate mai vizibile sau mai interesate de politică prin funcţia lor să se hotărască să intre în politică. Nu ar fi greşit”, a explicat şeful statului.

Iohannis a subliniat că a vorbit încă de anul trecut despre nevoia ca partidele să se deschidă şi pe scena politică să apară şi „oameni noi”.

loading...