Presa internațională:”Liderii europeni şi cei români s-au atacat la lansarea preşedinţiei Uniunii…”

43

Ceremonia de joi seară de la Ateneu, nu a scăpat atenţiei jurnaliştilor străini care relatează pe larg evenimentul. Tonul este unul comun – cred că preşedinţia română a Uniunii Europene riscă să fie eclipsată de certurile de pe scena politică internă şi scandalurile de corupţie. 

Washington Post preia un articol Associated Press şi titrează: Drama din spatele scenei acompaniază debutul României la preşedinţia UE. Jurnaliştii americani se referă la faptul că debutul internaţional al ţării noastre într-o funcţie de conducere, este pus în umbră de temerile oficialilor europeni că Bucureştiul nu este pregătit pentru un asemenea rol.

Peste ocean, descoperim un titlu extrem de descriptiv al jurnaliştilor de la prestigioasa publicaţie Financial TimesLiderii europeni şi cei români s-au atacat la lansarea preşedinţiei Uniunii. Jurnaliştii pun în oglindă discursul lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, care i-a îndemnat pe români să apere cu toată forţa valorile europene, şi pe cel al lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, care cerea oficialilor europeni să renunţe la anumite preconcepţii despre instituţiile publice din România.

Jurnaliştii germani de la Deutsche Welle văd preşedinţia Consiliului Uniunii Europene ca fiind eclipsată de cazurile de corupţie şi vorbesc despre faptul că ţara noastră preia frâiele UE în contextul în care Liviu Dragnea, despre care spun că este cel mai influent politician român, a dat în judecată Comisia Europeană pentru că ar încerca să obțină anularea raportului OLAF, organismul antifraudă al Comisiei Europene, ce a constatat fraude cu fonduri europene în cazul Tel Drum.

loading...

Martorul principal în dosarul Teldrum, A SPUS TOT: „Dacă Dragnea scapă fără 15 ani de puşcărie, înseamnă că suntem în Bangladesh..“

 

loading...