Povestea de viata IMPRESIONANTA a lui Ion Oancea ,un om cu viaţă sfântă:” Eu cred că nenea Ion Oancea e un sfânt…”

306

Un om cu viaţă sfântă

Pe nenea Ion Oancea din Goideştii Vechi, sat ce aparţine de comuna Brăeşti, de Buzău, l-am cunoscut cu mulţi ani în urmă. Venea la biserica din Pinu, avînd mereu asupra sa cărţi, icoane şi alte obiecte religioase ortodoxe, pe care le vindea credincioşilor. Nu-mi amintesc să fi cumpărat ceva de la el. Mai tîrziu l-am întîlnit în autobuzul de Brătileşti. Un muntean atunci voinic, cu o privire pătrunzătoare, calm, modest, smerit. Stătea cuminte în canapea, discutînd foarte rar cu colegii de călătorie, din cînd în cînd scoţînd din nelipsitu-i rucsac soios, o carte de rugăciuni şi afundîndu-se în lectură. Am intrat în vorbă cu el. Ne-am împrietenit repede. Aşa am aflat mai multe lucruri din biografia sa. Am avut de la început impresia că am de-a face cu un om deosebit, special, un om cu o viaţă sfîntă. Am convingerea fermă că nu m-am înşelat. Am hotărît să îl vizitez acasă. Am tot amînat, mereu găseam cîte-o scuză. Nu venise încă vremea. Azi a fost să fie. Noaptea trecută am dormit un somn fragmentat, şi acum cînd scriu aceste rînduri mă ustură ochii de nesomn. L-am visat pe nenea Ion. Stătea în pragul casei lui cu o carte în mînă, aşteptîndu-mă parcă. Am plecat de dimineaţă, m-am suit în remorca unui tractor care m-a dus pînă la magazinele din gîrlă. Apoi am luat-o pieptiş pe drumul de piatră rănit de ploile din ultimile zile. Am întrebat doi localnici cum pot ajunge la nenea Ion… Aaaa, mi-au răspuns aceştia „iconarul ăla”? Drumul deşi greu nu mi s-a părut atît de lung cum eram avertizat de oamenii locului. Am ajuns la o casă, cineva trebăluia ceva prin curte.
– Bună ziua! Cum ajung la Nenea Ion Oancea?
– Deschideţi poarta şi veniţi încoa.
Habar nu aveam la ce mă chema.
Dincolo de acea casă, mă aştepta nenea Ion, în cămaşă cu mînecă lungă şi vestă descheiată, în papuci, cu Noul Testament care a avut cîndva coperţile roşii şi revista Glasul Adevărului în mînă. Revistă a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, în paginile căreia se face referire la unul din martirii buzoieni care au înfundat închisorile comuniste, preotul Ion Boboc din Lopătari. Ei bine, părintele Boboc i-a fost duhovnic lui nenea Ion, şi i-a insuflat dragostea de Dumnezeu şi de biserică în aşa mod încît a fost de trei ori arestat împreună cu părintele şi monahia Cristofora la Buzău şi Ploieşti. Nenea Oancea a adunat bani din toată ţara pentru ridicarea bisericii actuale din satul Goideşti, Catedrala de la Nehoiu, şi biserica de la Simileasca. Ion Oancea este născut în anul 1932, a lucrat pînă la vîrsta pensionării cu toporul şi ţapina la pădure. Are 5 nepoţi preoţi, dintre care unul protopop. Locuieşte într-o casă care în orice moment se poate prăbuşi peste dînsul (după cum se poate vedea în poze). Am stat de vorbă afară, eu pe un butuc de lemn, domnia sa pe un scăunel. Am intrat şi în casă. Cele trei cămăruţe sunt tixite de cărţi bisericeşti, iar pereţii împodobiţi cu icoane, cruciuliţe şi alte obiecte ortodoxe. Uşa de la intrare nu se mai închide, pereţii de afară sunt coşcoviţi, o talpă a casei e ieşită în afara temeliei, tabla care acoperă casa este ruginită, şi doar în cămăruţa cu un pat de 0,80 m lăţime, şi o sobă cu trei craci de cărămidă, nu plouă. L-am întrebat dacă are lemne de foc pentru iarnă. Mi-a spus că are cîteva în magazie, o încăpere prin acoperişul căreia, noaptea se văd stelele, iar ziua razele soarelui. Un brăţic de lemne tăiate cu drujba, aduse de un cetăţean cu o căruţă cu un cal pentru care a plătit 150 de lei. Nu are curent electric, cămăruţa în care trăieşte e luminată de un bec, alimentat cu energie de la un vecin. I-am spus lui nenea Oancea că are o viaţă sfîntă. Aş, mi-a spus, sunt un mare păcătos. Am citit într-o carte, a continuat, care sunt păcatele care le poate săvîrşi un om. Eu pe toate le-am făcut, în copilărie mai ales de unele nici nu ştiam pînă acum că sunt păcate. Cu toate acestea nenea Ion se spovedeşte şi se cuminică periodic, ţine posturile de peste an, dar nu se laudă cu asta, ba dimpotrivă se crede un păcătos. I-am adus o sticlă cu lapte şi cîteva bucăţi de brînză. Mi-a mulţumit… Bodaproste, azi e Miercuri, abia aştept să gust din ele mîine. M-au podidit lacrimile. Unii au lapte pe care îl dau la porci, sau îl aruncă, iar nenea Ion, îşi doreşte doar să guste.
Am stat un ceas la taină cu acest Om. Nu mi-am propus să-i iau un interviu. Nenea Ion nu are nevoie să i se pună întrebări, el ştie ce vrei să afli de la el şi-ţi spune singur cam tot ce ai vrea, despre credinţă, despre lume, despe viaţă şi moarte. Stăteam în faţa lui, şi atent la ce-mi mărturiseşte nu am observat că aveam piciorul pe un carton pe care erau presărate mici bucăţi de pîine. M-am speriat, am avut impresia că am călcat pe un taler cu anafură.
-Ce-i aici? l-am întrebat.
-Mîncare pentru pisici, nu sunt ale mele, vin de prin vecini, nu le izgonesc, şi ele sunt lăsate de Dumnezeu.
Nenea Ion este un redutabil profesor de catehism.
Vorbele lui au acel iz al vechilor cazanii. Auzindu-l cum vorbeşte îţi dai lesne seama că zicerea lui e de fapt o predică. O predică atît de simplă. fără conotaţii sofisticate, greu de înţeles, cu termeni teologici, ori cu vorbe răstălmăcite. Predicile de la amvon ale multor preoţi cu ani mulţi de învăţămînt teologic, pălesc pur şi simplu în faţa acestor adevărate mărturisiri de credinţă.
L-am întrebat ce părere are despre informaţiile care circulă în spaţiul public despre preoţi care se dedau la practici neortodoxe. Mai întîi a oftat, apoi a zis: Banii, mîndria, îngîmfarea îi face nepreoţi. Nu sunt nevrednici a rostit plecîndu-şi capul. Nenea Ion cînd vorbeşte, ţine ochii închişi, ori priveşte în gol, Ce-ar mi fi de spus? Nenea Ion se poartă şi trăieşte ca un preot fără odăjdii.

În ciuda tuturor tentaţiilor şi a plăcerilor efemere lumeşti, nenea Ion a decis să-şi păstreze fecioria… atribut caracteristic isihaştrilor. El nu a fugit de lume, nu s-a călugărit deci, deşi toată viaţa a trăit după canoanele şi normele monahistice. A cutreierat munţi şi văi, alergînd pur şi simplu pe la zeci, dacă nu chiar sute de mănăstiri, schituri şi biserici, împărţind din agoniseala sa în stînga şi în dreapta. Dar mai ales îndemnînd la pocăinţă, ca un alt Ion care striga cîndva în pustie.

Nenea Ion este un vajnic rugător. Îmi spunea că are probleme cu prostata,şi de cîte ori pleacă cu autobuzul la Buzău, ori în altă parte, (a fost la Prislop la părintele Arsenie Boca de 13 ori), se roagă să nu aibă nevoie să meargă la WC. L-am întrebat dacă i s-a întîmplat vreodată să oprească maşina pentru aşa ceva. O singură dată, mi-a mărturisit. Povestea că a avut odată dizinterie, a citit Acatistul Sfîntului Ardealului şi s-a vindecat. Mi-a dăruit cîteva cărţi. În fiecare am găsit iconiţe, de tot felul. Cele mai multe cu Arsenie Boca, pentru care are o deosebită evlavie. Mi-a dat şi o icoană (cea din poze).

Eu cred că nenea Ion Oancea e un sfînt. Un sfînt din mulţii sfinţi din Munţii Buzăului!

Nenea Ion Oancea a ajutat pe mulţi oameni, fără a avea pretenţia să fie răsplătit. Acum e bătrîn, are 86 de ani. E gîrbovit de ani şi de timpurile pe care acum le trăieşte. E bolnav, acum ar avea şi el nevoie de ajutorul oamenilor. Nu-şi doreşte nimic altceva decît să-şi vadă casa reparată. Şi să aibă în magazie ceva mai multe lemne pentru o iarnă care începe în Noiembrie şi se termină în Aprilie.

Dacă printre distinşii mei prieteni se găseşte cineva dispus să-l ajute, poate lua legătura cu mine. Vă voi oferi numărul său de telefon, să discute mai amănunţit despe situaţia în care se află.(GALERIE FOTO , MAI JOS …)

Loading...

Girel Barbu,
Pinu, 22 August 2018

 

Declaraţia care ne aruncă AFARĂ din Europa:”Ca neamţ, trebuie să ai curaj ca să vorbeşti de gazare”

Loading...