Minora de 15 ani, filmata in timp ce era violata. Ce spun parintii despre trauma copilei

5595

Acuzaţii de viol în grup, răpire şi sechestrare, dar şi de şantaj cu o filmare video care compromitea o adolescentă de 15 ani au intrat în atenţia poliţiştilor vasluieni. Părinţii copilei abuzate povestesc calvarul prin care a trecut aceasta şi a ţinut ascunsă fapta de ruşine.

61715323

O adolescentă de numai 15 ani, din localitatea vasluiană Pogoneşti, pare să fi trăit la indigo drama elevei de 18 ani violată de cei şapte tineri din Văleni. Părinţii acesteia susţin că dacă nu ar fi intervenit ei la timp, copila lor ar fi urmat să fie batjocorită în cel mai odios chip cu putinţă, fiind 10-13 bărbaţi la coadă. Anchetatorii au anumite rezerve şi urmează să stabilească dacă minora a fost victima violenţei sexuale, ori s-a dus de bună voie.

Potrivit celor reclamate de părinţi, minora a fost violată în două rânduri de către tineri din localitatea gălăţeană Ghidigeni, la interval de aproximativ două săptămâni distanţă. Prima dată a fost violată de un singur bărbat (poreclit Vasile Omida), episod filmat de unul din cei doi prieteni ai agresorului care au asistat la întreaga scenă. Înainte să-şi satisfacă poftele, a fost ameninţată, arsă cu ţigara, lovită cu palmele şi pumnii, muşcată. Filmul din timpul violului ar fi fost folosit pentru a o şantaja, pentru a o determina pe aceasta să se supună poftelor sexuale ori de câte ori avea chef. Părinţii au aflat prin ce a trecut fiica lor abia în noaptea de 6/7 septembrie, zi în care a fost răpită de pe uliţa satului, urcată cu forţa într-o maşină şi dusă în satul violatorilor, la Ghidigeni de Galaţi, la câteva zeci de kilometri distanţă.

Ameninţată cu moartea

Oamenii au pornit o anchetă pe cont propriu şi şi-au găsit copila câteva ore mai târziu, după ce aceasta a acceptat să întreţină raporturi sexuale cu doi tineri de teamă că va fi bătută mai rău ca prima dată, ori că îşi vor pune în aplicare ameninţările că o vor omorî, o vor face de ruşine, că vor duce în străinătate să o facă prostituată etc. Minora urma să fie violată în aceeaşi noapte de alţi tineri, susţin părinţii acestea, la poarta casei unde au găsit-o fiind postaţi în aşteptare vreo 10-12 tineri. Părinţii au aflat porecla celui de-al doilea bărbat, poreclit Dîrdău.

Cazul a fost raportat la Poliţia Bârlad luni, 7 septembrie, şi a fost deschis dosar de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. Problema e că fapta e greu de dovedit având în vedere că a trecut prea mult timp de la primul viol, iar episodul din 6 septembrie s-a consumat fără violenţă fizică, fata lăsându-se batjocorită de cei doi bărbaţi de teamă. Mai mult, când părinţii au ajuns la uşa celui care le-a răpit copila însoţiţi de poliţistul din sat, fata a fost găsită îmbrăcată în pijamale, lăsând impresia că totul a fost cu acordul ei.

loading...

“Există o sesizare în acest sens. Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, urmând ca dosarul să fie înaintat la Parchet”, a spus comisarul şef Vasiel Chelaru, comandantul Poliţiei Bârlad. Victima a fost supusă unui examen medico-legal. Ea a recunoscut în faţa legistului că raporturile sexuale din noaptea de 6/7 septembrie au avut loc fără a se mai opune fizic de teamă că va fi bătută, aşa cum s-a întâmpolat la primul abuz. Fiind constată o deflorare mai veche de 6-7 zile, au fost prelevate probe biologice ce vor fi analizate la laborator. Urmele primelor agresiuni au fost estompate în timp. Arsura de ţigară i-a lăsat un semn vizibil, dar e greu de precizat după mai bine de două săptămâni cum a fost produsă leziunea.

Detaliile violului “Eram plecată în Spania, la altă fiică de-a mea. Cea mică a rămas acasă. Au pus ochii pe ea de mai mult timp şi au luat-o cu japca când a ieşit în sat să cumpere pâine. Au luat-o cu forţa în maşină, au dus-o în afara satului şi au batjocorit-o lângă nişte plopi. Era virgină. Când a văzut că nu stă de bună voie, Vasile Omida, că aşa îi zice, i-a rupt tricoul, a lovit-o peste mâini şi picioare, a ars-o cu ţigara, a înjurat-o şi a muşcat-o de gât. Şoferul maşinii a filmat în timp ce ea era violată că să o poată ameninţa. Apoi au adus-o până la marginea satului şi au lăsat-o să plece.

Ea a venit acasă, s-a băgat în pat, lângă sora ei, tremurând. A doua zi se ascundea de familie, îşi acoperea vânătăile cu fond de ten, a spus că s-a ars cu ulei încins şi că a căzut, de aia are vânătăi”, a relatat cu lux de amânunte Eufrusina Andrei, mama victimei. Agresorul a încercat să o mai caute pe fată dar ea ar fi stat retrasă, mai mult pe acasă. Duminică după-amiaza a ieşit pe uliţa satului, la câteva case distanţă de cea părintească, să asiste la gătitul unei mirese. Când alaiul de nuntă a plecat, în jurul orei 19.00, a trecut pe lângă ea maşina în care se afla cel care o batjocorise şi a luat-o din nou cu forţa. În maşină erau trei băieţi şi o fată. „Pe stradă aşteptau vreo 12-13 băieţi”

“A apucat doar să strige <mamăăă>. Noi am auzit ceva, dar nu ne-am alertat chiar imediat. Când am văzut că nu mai vine am început căutările”, a relatat mama acesteia cu ochii în lacrimi. Când au văzut că nu mai vine au început să întrebe prin vecini. Au aflat unde este şi au sunat la 112. Apoi i-au cerut poliţistului din sat să îi însoţească la Ghidigeni. Cum li s-a spus că nu e de competenţa lui să acţioneze în altă localitate, oamenii au plecat pe cont propriu.

La Poliţia Ghidigeni au reuşit să-l convingă pe poliţist să îi ajute în căutări şi au ajuns la uşa bărbatului. Fata a fost recuperată de părinţi în acea noapte, în jurul orei 2.00. “Iniţial, poliţistul nu a vrut să ne ajute. Fiul meu l-a sunat pe Vasile Omidă care a spus că ştie unde e fata şi abia atunci a mers poliţistul cu noi. Fata a fost ameninţată cu moartea dacă refuză să se culce cu ei. Dacă nu ajungeam la timp o nenoroceau. Afară era coadă. Pe stradă aşteptau vreo 12-13 băieţi”, a continuat mama fetei. Ameninţările au continuat după ce presupuşii violatori au aflat că familia victimei a alertat poliţia.

Fratele mai mare ale elevei a fost sunat şi i s-a spus că dacă nu se liniştesc fata “va primi 20 de cuţite în cap sau o vor lega de maşină şi o vor târî prin sat”. Mai mult, minora a fost asaltată cu mesaje telefonice. Reproducem mesajul exact cum apare pe telefonul fetei: “Fă (numele victimei n.r.) sunt Vasile la ce vorbeşti la lume ka ai fost tu ku mine duminik seara fă prosto zi cu cine ai fost mai bine ka daka nu te duc la detector de minciuni la iaşi şi akolo daka esa tot adevăru la iveală si daka ma porţi aiurea pe drum plăteşti tot paguba thu”.

loading...