Mărturii şocante ale străinilor despre prostituatele românce din trecut

1450

Mai multe oraşe din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească erau descrise în culori sumbre de către călătorii străini din secolele trecute, care le considerau locuri ale depravării, unde numărul prostituatelor era impresionant, iar femeile uşoare aduceau adevărate nenorociri.

Foto: adevarul.ro

Călătorii străini care au vizitat ţările române în secolele trecute mărturiseau că au rămas impresionaţi de mulţimea prostituatelor din marile oraşe, scrie adevarul.ro. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, când au apărut primele măsuri de reglementare legală a prostituţiei, fenomenul prostituţiei era, în unele perioade, scăpat de sub control.

Prostituate exilate pe insulă şi ucise în chinuri

Unul dintre autorii care au descris în detaliu viaţa şi obiceiurile comunităţilor de pe teritoriul actual al României a fost cronicarul Evliya Celebi, care în anii 1660 a ajuns în Dobrogea, Moldova, Ardeal, Banat şi Ţara Haţegului. Autorul se arăta impresionat de numărul mare al prostituatelor din Bucureştii acelor vremuri. „Îndeosebi când omul vede fetele necăsătorite umblând cu capul gol şi cu părul despletit fir cu fir şi cu papucii galbeni în picioare, la drept vorbind i se împrăştie mintea ca părul răvăşit. Dar majoritatea acestora sunt nişte sărmane cu moravuri uşoare. Toate nelegiuitele de aici umblă cu faţa descoperită şi poartă fuste de stofă şi de mătase aurită, în diferite culori.”, relata Evliya Celebi, în Cartea călătoriilor. Evliya Celebi povestea şi despre portul prostituatelor din Iaşi. Călătorul a descris femeile uşoare din Medgidia, numit Karasu, în trecut. „Cântăreţelor li se spune guvende. Ele sunt numeroase şi merg din casă în casă şi cântă din dible acordate la întâmplare sau umblă prin grădini fluierând, aceasta nu se consideră o ruşine. Aceste femei destrăbălate au ruinat atâtea mii de oameni de familie şi, ducându-i la faliment, i-au făcut să devină slujnici”, scria Evliya Celebi. Unele dintre ele aveau parte de o soartă cruntă. „Când femeile uşuratice din cetăţile Ismail, Chilia şi Tulcea sunt prinse, ele sunt aduse pe o insulă, aflată la cinci ore de Tulcea, şi lăsate acolo dezbrăcate, încât mor într-o noapte din pricina ţânţarilor”, scria Celebi.

Cârciumile, locuri de prostituţie

Cronicarul relata şi despre numeroasele prostituate ce puteau fi întâlnite în cârciumile din Iaşi. „Ele poartă un fel de rochii pestriţe din atlaz, din stofă de mătase şi de catifea şi se încalţă cu papuci cu tocuri înalte şi împodobite cu cuie cu capete mari şi aurite. Ele stau cu capul gol şi cu părul negru despletit. Oferind celor care le ies în cale frumuseţea lor şi plăcerile trupeşti ele plătesc, ca dare, beiului Moldovei, şase pungi pe an. În schimb, femeile cinstite poartă peste fusta de mătase colorată un şorţ albastru, ca şi cele de la marginea Istambulului. În felul acesta şi după îmbrăcăminte se cunoaşte dacă o femeie este sau nu de moravuri uşoare”, scria autorul turc. În Transilvania, unele dintre fetele uşoare erau descrise astfel: „Îmbătat de frumuseţea şi drăgălăşenia acestor femei cu feţele ca luna şi de miresmele ameţitoare din juru-i, tătarul Şah Polad aga zise, în glumă, către vizir: Stăpânul meu, dacă mi-aţi îngădui măcar o dată să merg în acest oraş (Mediaş) şi, luând pe una dintre fetele acestea frumoase, să mă satur şi apoi să merg sătul la soţia mea, n-aş regreta la moarte”, scria autorul.

Femeilor uşoare li se tăia nasul

Paul de Alep, clericul sirian care a îndeplinit funcţia de secretar al patriarhului Antiohiei din secolul XVII şi l-a însoţit pe patriarh în călătoriile sale în teritoriile din estul Europei, afirma că domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a instituit pedepse aspre pentru protituţie. „Cu toate acestea domnul tot n-o putea scoate la capăt. Cât despre femeile şi fetele lor, ele sunt lipsite cu totul de sfială şi de cinste. El, domnul, obosise tăindu-le nasul, făcând cunoscut în mod public crimele lor şi înecându-le cu miile, totuşi a rămas neputincios”, scria Paul de Alep, în jurnalul său de călătorie.

Bucureştiul, renumit din cauza desfrâului

Robert Walsh, un publicist irlandez care a călătorit în Ţara Românească la mijlocul secolului XIX, relata că Bucureştiul era un oraş al dezmăţului. „Oraşul este plin de cârciumi şi pentru a atrage clienţii, în fiecare din ele se ţine un număr oarecare de femei care sunt gata la un semn să joace şi să cânte pentru oaspeţi. În aceste case vin boierii lăsându-şi familiile şi îşi petrec serile cu femei de teapa cea mai lipsită de ruşine, care îşi dezonorează sexul. În felul acesta au ajuns Bucureştii de ocară din cauza desfâului, întrecând orice alt oraş din Europa. Numărul femeilor din acestă categorie este atât de mare încât s-a propus să se pună bir pe ele, ca fiind cel mai profitabil izvor de venituri ce s-ar putea închipui şi se crede că această propunere va fi pusă în practică”, afirma autorul irlandez. James Edward Alexander, ofiţer britanic şi trimis extraordinar al Angliei la curtea din Teheran, a călătorit în Ţările Române în 1827, iar un an mai târziu şi-a publicat impresiile de călătorie despre locurile vizitate. Afirma că Bucureştiul era un oraş decăzut în acea vreme unde „toate femeile sunt desfrânate, de la cele din societatea cea mai înaltă, până la cele din societetea cea mai de jos. Alţi călăori din aceeaşi perioadă remarcau frumuseţea şi farmecul localnicelor.

loading...

Iaşiul, cimitirul străinilor

Ernst Dobel, un călător german care a vizitat Iaşii în 1830 relata următoarele: „Capitala Moldovei este tot atât de vestită prin bogăţiile pe care activitatea comercială a locuitorilor au acumulat-o acolo, pe cât este de defăimată datorită desfrâului care stăpâneşte întreaga populaţie, fără ruşine, fără nicio mască, ca şi când ar fi prima din toate virtuţile. Iaşi este mormântul timpuriu al tuturor străinilor, mai ales al germanilor. Leafa îmbelşugată dată meseriaşului îl scuteşte de orice grijă pentru trai, vinul minunat şi ieftin îl face beţiv, frecventarea liberă, nesupravegheată de poliţie, a sexului celuilalt, îi corupe moravurile şi îl duce pe făgaşul desfârului, suferind de boli dezgustătoare, apropiindu-l de pieire. Aproape în fiecare casă, pe fiecare stradă întâlneşti asemenea chipuri rătăcitoare ale jalei şi nenorocirii, care îşi târăsc anevoie trupul slăbit”. Autorul relata că a petrecut noaptea la un han german, care îi fusese recomandat drept cel mai bun din oraş, însă a rămas îngrozit de cele văzute acolo. „Înfiorat, aş fi părăsit de îndată această Sodomă, dar a fost nevoit să rămân aici câteva zile”.

Spitalele, ocupate de tinere cu boli venerice

Joseph Caillat, un medic francez celebru la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, a petrecut mai mulţi ani călătorind în Principatele Române. În urma expediţiilor sale prelungite, doctorul distins cu ordinul Legiunea de Onoare a oferit unele dintre cele mai detaliate relatări despre români, care au fost publicate în revista „L’Union Medicale”, în foileton, în anul 1854. El relata despre numeroasele cazuri pacienţi cu boli venerice, luate de la prostituate. „Spitalele sunt populate numai de către sifilitici, printre care se află şi numeroşi preoţi. Se recunosc după comportamentul lor în faţa medicilor, nu se descoperă înaintea acestora. Cu excepţia oraşului Târgu Jiu, unde domnul prefect Radu Rosetti m-a informat că va construi un dispensar pentru fetele publice, nu cunosc nici o altă măsură de a diminua efectele dezastruoase ale sifilisului”, informa medicul francez. Sifilisul era răspândit, susţinea francezul, iar efectele acestei boli erau dezastruoase. A întâlnit cazuri de copii infestaţi cu sifilis. „Bolile de acest tip sunt foarte frecvente în aceste regiuni şi sunt numite boli lumeşti. Chiar din primele mele zile la Bucureşti am fost chemat într-o casă, unde o tânără doamnă mi-a spus de faţă cu două domnişoare, surorile ei, şi cu mai mulţi boieri că m-a chemat pentru a mă consulta în privinţa unei scurgeri pe care o ţigancă i-a dat-o fiului său. Am crezut că am înţeles prost şi am cerut să văd bolnavii. Copilul avea cinci ani, iar ţiganca opt. Şi unul şi celălalt aveau o blenoragie clasică. Am citat acest exemplu pentru a arăta frecvenţa bolilor şi relaxarea cu care se vorbeşte despre ele. Când întrebam un bolnav despre antecedentele sale sifilitice, nu putea să-şi amintească primele scurgeri şi plăgi. Am întâlnit pe stradă ţigani, băieţi şi fete, de şase-şapte ani, complet nuzi şi care aveau totuşi semnele bolilor”, relata autorul.

Femeile uşor de găsit

„Două frumoase hoteuri ne anunţau că pasagerii se puteau caza aici confortabil. Fete drăguţe, dar agasante, ne dădeau de înţeles că sexul frumos este aici foarte generos”, afirma Jaques Bocher, despre Orşova, de la mijlocul secolului XIX.

Scriitorul austriac Friedrich Uhl a călătorit în Banat în anul 1846 şi a relatat despre Timişoara, afirmând că „depravarea care i se atribuie nu este exagerată”: „Într-un oraş mare, în care patimile omeneşti îşi poartă înfăţişarea pe străzi, nu descoperi niciodată frumuseţea nopţii. Aici razele lunii sunt alungate de flăcările lumânărilor care îşi trimit lumina în stradă din case de prostituţie, aici liniştea este întreruptă dizarmonic de vocile desfrânate ale celor puţi în mişcare de fericirea nebunatică, aici sunt case întunecate cu patimile continuu treze ale locatarilor lor şi permit să se vadă doar o părticică de cer”.

Întâlnirea cu o prostituată

Publicistul descria întâlnirea cu o celebră prostituată, într-o suburbie a oraşului. „Trăsăturile regulate trădau o frumuseţe deosebită în timpul frumuseţii, deşi carnaţia ofilită ce forma riduri dezagreabile în jurul gurii – dovezi de şiretenie – nu era atrăgătoare. Un domn care ne însoţea spus: această femeie a fost odată de o deosebită frumuseţe şi toţi bărbaţii bogaţi şi însemnaţi o cunoşteau. Ea cunoştea secretele întregului oraş şi întregul ei fel de a fi se ascunde într-o nebuloasă. Şi acum intră şi iese de la numeroşi bărbaţi însemnaţi, făcând acelor domni anumite servicii politice secrete, după cum procedează femeile frumoase în alte oraşe”. Abatele italian Domenico Zanelli a călătorit pe teritoriile ţărilor române, de la Giurgiu şa Orşova, în anul 1841. „Aşa că vorbind, roşesc, dar spun adevărul: în această ţară prostituţia este peste tot şi aş ofensa adevărata pudoare intrând în amănunte asupra acestui punct. În oraşe, de-alungul râurilor, locul de scăldat este albia râului însuţi; acolo bărbaşi şi femei se scaldă în acelaşi timp, la depărtare de câţiva paşi. În Bucureşti adesea se întâmplă ca trecând podurile să vezi bărbaţi înotând goi pe sub ferestrele caselor”. Acesta mai relata despre numeroasele femei suferinde de boli venerice din spitalele pe care le vizitase.

loading...