Liviu Dragnea a fost HUIDUIT în Camera Deputaților. Discurs FURIBUND …

338

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni, după ce deputații au adoptat, decizional, proiectul care stabilește măsurile de exploatare a gazelor din Marea Neagră, că nu putem accepta ca țara noastră să fie în continuare dependentă energetic de Rusia.

„Este o lege foarte importantă şi cred cu speranţa că abţinerile sau voturile împotrivă au fost generate nu de rea credinţă ci poate dintr-o înţelegere greşită a prevederilor din această lege”, a declarat la tribuna plenului, liderul PSD Liviu Dragnea, după ce deputații au adoptat proiectul de lege care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, scrie stiripesurse.ro.

Discursul acestuia a fost întrerupt de vociferări în sală din partea partidelor de opoziție. Astfel, Dragnea a replicat: „E aici un disc care e stricat și tot vorbeşte”.

Președintele de ședință, Florin Iordache, a fost nevoit să intervină pentru ca liderul PSD să-și poată relua discursul, scrie mediafax.ro.

„Nu au fost negocieri în spatele niciunei uşi nici deschise nici închise, nu se fac negocieri pe marginea unei legi. Ceea ce am prezentat eu astăzi am făcut-o pentru că am vorbit cu colegii mei de la Camera Deputaţilor şi am convenit împreună că înainte de a vota această lege într-o formă sau alta toţi vedem în grup care sunt datele economice, datele financiare şi avantajele strategice pentru România”, a afirmat Liviu Dragnea, răspunzând astfel reproșurilor opoziției.

Acesta a susţinut că s-a consultat cu colegii din Camera Deputaţilor şi au hotărât că legea nu trebuie adoptată în forma Senatului.

„Trebuia să fie adoptată această lege nu în forma care a venit de la Senat, nu vreau să acuz pe nimeni, ori a fost superficialitate ori nu a fost o analiză foarte atentă, dar nu puteam accepta în Camera Deputaţilor ca România să-şi păstreze în continuare dependenţa energetică de ruşi, Faptul că am pus 50% din toată producţia pe contracte bilaterale, iar 50% tranzacţionare pe piaţa românească înseamnă că Romania devine una dintre puţinele ţări din lume care devine independentă energetic. De asemenea, suprataxare zero nu putea fi acceptată pentur că nu poti ca stat român să nu încasezi absolut nimic”, a completat Dragnea, după votul final.

Camera Deputaților a adoptat, luni, în calitate de for decizional, proiectul care stabilește măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, cu 175 de voturi pentru 30 împotrivă și 30 de abțineri.

Proiectul de lege prevede procentele de calcul a impozitului pentru titularii de acorduri petroliere astfel: …(Continuarea si VIDEO , mai jos …)

loading...

„Tranzacțiile desfășurate sub prețul de referință se impozitează la prețul de referință. Procentele de calcul a impozitului se calculează pe baza prețurilor de vânzare a gazelor naturale practicate de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore pe baza grilei de prețuri de mai jos, ajustate anual începand cu 1 ianuarie 2019 cu indicele anual al prețurilor de consum, după cum urmează: a) 30% din venitul suplimentar pentru preţurile de până la 85 lei/MWh inclusiv; b) 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh inclusiv; c) 20% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 100 lei/MWh și 115 lei/MWh inclusiv; d) 25% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 115 lei/MWh și 130 lei/MWh inclusiv; e) 30% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 130 lei/MWh și 145 lei/MWh inclusiv; f) 35% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 145 lei/MWh și 160 lei/MWh inclusiv; g) 40% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 160 lei/MWh și 175 lei/MWh inclusiv; h) 45% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri între 175 lei/MWh și 190 lei/MWh inclusiv; i) 50% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri care depăşesc 190 lei/MWh”, se arată în articolul 19 din iniţiativa adoptată de deputaţi.

Un alt articol prevede că titularii de acorduri petroliere vor beneficia de cote procentuale de redevenţă petrolieră.

Art.18. „(1) Titularii de acorduri petroliere beneficiază, pe toată perioada derulării acestora, de cotele procentuale de redevenţă petrolieră și de pragurile de producţie brută aferente acestor cote în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Prevederile legale referitoare la condiționalități de mediu, precum și la forța de muncă, decurgând din legislația internă sau din tratate ori convenții internaționale la care România este parte semnatară sau aderă se aplică și titularilor de acorduri petroliere”, prevede articolul 18 din proiectul de lege adoptat.

De asemenea, o altă prevedere a articolului 18 adoptată de senatori arăta astfel: „(2) ANRM şi titularii de acorduri petroliere pot încheia acte adiţionale la acordurile petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi pentru a reflecta la nivel contractual prevederile prezentului articol.”

loading...