Legea privind insolvența persoanelor fizice!Legea prin care parintii isi pierd copiii!

675

Începând din 31 decembrie 2016 va intra în vigoare Legea privind insolvența persoanelor fizice, o lege care ar fi trebuit adoptată încă de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Adoptat opt ani mai târziu, actul normativ care ar putea evita aruncarea în stradă a 800.000 de datornici are însă lacune. Spre exemplu, persoanele divorțate, odată intrate în insolvență, riscă să le fie luați, temporar, copiii pe care îi au în îngrijire. Și piața muncii ar putea fi afectată, insolvenții riscând, din cauza discriminării, să nu-și poată găsi un loc de muncă ori să și-l piardă pe cel pe care îl au

Legea 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice ar fi trebuit să se aplice din 26 decembrie 2015, dar a fost amânată până la sfârșitul acestui an, deoarece pe de o parte sistemul judiciar nu are destui judecători și grefieri care să preia dosarele de insolvență, iar, pe de altă parte, pentru că actul normativ prevede o procedură greoaie și foarte costisitoare, care necesită angajări și la nivelul altor instituții publice care au primit sarcini în gestionarea cazurilor datornicilor de bună credință.

Când ești considerat insolvent

loading...

Insolvența este acea stare a patrimoniului datornicului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente. Insolvența datornicului se prezumă atunci când acesta, după trecerea unui termen de 90 de zile de la data scadenței, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. Prezumția este relativă. Noua lege se aplică persoanelor aflate în această stare (90 de zile de întârzieri) dacă nu există o probabilitate rezonabilă ca datornicul să redevină, într-o perioadă de maximum 12 luni, capabil să își execute obligațiile așa cum au fost contractate, cu menținerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine și pentru persoanele pe care le are în întreținere.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Mircea Aron, spune că, potrivit statisticilor bancare, la nivel național, peste 800.000 de persoane se află în stare de insolvență. Lor li s-ar putea adăuga persoanele fizice care au acumulat datorii la întreținere, curent electric, alte utilități.

loading...