Jumătate din ţară, paralizată de greva transportatorilor . Oameni cu bagajele în stradă…

92
pasageri in autogara

Greva transportatorilor a fost declanşată… pe jumătate. Companiile din 12 judeţe au tras pe marginea drumului autobuzele şi microbuzele, în semn de protest. Ceilalţi au anunţat că amână greva până pe 25 octombrie.

UPDATE: Greva se va încheia la ora 14:00, a anunţat FORT

Miza este anularea ordinului care liberalizează rutele între judeţe. Patronii sunt nemulţumiţi de modul în care ar urma să fie atribuite licenţele.

Greva transportatorilor a creat haos şi într-o autogară din Braşov. Mai multe curse au fost anulate începând cu ora 09:00, iar zeci de călătorii au fost lăsaţi baltă, fără nicio explicaţie.

„Până mâine dimineaţă vedeţi Brasovul, cameră la hotel”, le-a spus şoferul de autobuz pasagerilor.

„N-am cu ce să ajung din Braşov la spital”, spune un bătrân.

„Venim cu bagaj cu tot şi nu se circulă. Pune oamenii pe drum, nicio explicaţie. Întreb aici, e grevă, nu circula nimic. Atât îmi spune. Că nu circulă nimic”, spune o femeie. (Continuarea, mai jos …)

loading...

Această familie, de pildă, a venit cu taxiul din Focşani până în Braşov. „Trebuia să ajungem şi nu am avut cu ce. Am dat trei milioane două sute şi un bilet de autobuz era 45 de lei”.

Culmea este că nici măcar şoferii nu ştiu prea multe despre protest. „Aşteptăm, noi executăm ordinele care ne sunt date de şefi. Ni s-a spus că de la 9 începe grevă.”

Transportatorii s-au împărţit în două. Federaţia patronală COTAR a anunţat că nu face grevă, dar Federaţia Operatorilor Români de Transport face. Potrivit acesteia din urmă, sunt proteste în Botoşani, Iaşi, Vaslui, Neamţ, Vrancea, Galaţi, Constantă, Călăraşi, Giurgiu, Braşov, Mureş, Arad, Gorj, Vâlcea, Satu Mare, Timişoara, Ialomiţa, Tulcea.

Tot potrivit FORT sunt afectaţi mai bine de 1 milion de pasageri, mulţi navetişti. Asta pentru că în unele judeţe s-a oprit şi transportul judeţean, cu rute frecvente, nu doar interjudeţean.

Transportatorii cer anularea ordinului care liberalizează rutele între judeţe. În acest moment, cel mai important criteriu de departajare la atribuirea unei rute este vechimea pe acea rută.

Practic câştigă mereu aceeaşi companie – în detrimentul uneia care poate avea un parc auto similar şi maşini moderne.

loading...