Întâmplare inedită în Kuweit, cu Viorica Dăncilă in prim-plan:”A fost un moment de panică totală! Cei de la pază s-au speriat foarte tare pentru că așa ceva nu s-a mai văzut! Toți au ramas uimiți” – VIDEO

153

Premierul Viorica Dăncilă și-a încheiat turneul în Orientul Mijlociu. Timp de o săptămână a vizitat Turcia, Emiratele Arabe Unite și Kuweit-ul. Peste tot delegația guvernamentală a fost primită foarte bine și s-au semnat acorduri bilaterale în diverse domenii.

Obișnuiți de obicei cu demnitari bărbați, gazdele au acordat de fiecare dată o atenție specială prim-ministrului României. De la programe speciale în onoarea înaltului oaspete, la gesturi de galanterie speciale și chiar spontane.

O întâmplare specială a avut loc în Kuweit. În micul stat din Golful Persic premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit atât cu prim-ministrul, cât și președintele emiratului. Cel dântâi a fost prim-ministrul Statului Kuweit, Șeicul Jaber Mubarak Al-Hamad Al-Sabah. După întâlnirea oficială acesta a încâlcat toate protocoalele și potrivit unor surse din cadrul delegației române, acesta s-a urcat la volan și a invitat-o pe Viorica Dăncilă în dreapta sa și au pornit așa spre palatul prezidențial.

loading...

”A fost un moment de panică totală! Cei de la pază s-au speriat foarte tare pentru că așa ceva nu s-a mai văzut! Toți au ramas uimiți”, a relatat sursa citată. Ulterior, cu zâmbetul pe buze, premierul kuweitian le-a spus că a fost vorba de un gest special în onoarea premierului României.

Delegația română se va întoarce în țară duminică seara.

 

Calin Popescu Tariceanu:”Olanda, Danemarca, Germania sunt mult mai corupte decat Romania…” – VIDEO

loading...