INCREDIBIL dar ADEVARAT ! O simplă înțepătură poate salva viața unui om!

874

Accidentul vascular cerebral este situat în top-ul celor 5 cauze ale fatalității pe plan mondial. Puțini sunt cei care scapă fără sechele în urma acestuia. Persoanele afectate de acesta, dar care au rămas în viață, pot avea mâna și/sau piciorul de pe o parte a corpului paralizat aproape în întregime, vorbirea neclară, fața asimetrică și pot fi imobilizați la pat pentru tot restul vieții etc. Este greu de închipuit viața de după accident a acestor oameni…

Atacul vascular cerebral poate fi de mai multe tipuri, cele mai cunoscute fiind: ischemic – când este întreruptă circulația sângelui spre una din arterele creierului și hemoragic – când are loc o sângerare la nivelul creierului.

Simptomele unui astfel de atac sunt: paralizie treptată a aparatului locomotor, fața începe să capete o formă asimetrică, persoana nu mai poate vorbi. Toate acestea se întâmplă foarte repede și trebuie acționat imediat.

Conform unui profesor chinez, efectele unui atac vascular cerebral hemoragic pot fi diminuate substanțial cu o simplă înțepătură de ac. Acesta este un mod neconvențional de prevenire a unor consecințe dezastruoase și poate fi efectuat cu o seringă sterilă sau cu un ac simplu trecut prin flacără.

loading...

preview

Se vor înțepa mai întâi vârful tuturor degetelor de la mâini, iar dacă sângerarea nu începe, aceasta se va forța “storcând” degetele. Apoi se vor masa bine urechile, până se înroșesc (ceea ce înseamnă că circulația sanguină a acestora este bună) și se înțeapă lobii urechilor. O să observați cum victima ușor ușor începe să-și revină.

102526634_blood480

Nu uitați: primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să așezați victima în pat ca nu cumva să se dezechilibreze și să cadă, aceasta afectând și mai mult starea sa și să chemați de urgență ambulanța, iar mai apoi să urmați sfaturile medicinei tradiționale chineze prezentate mai sus!

Metoda s-a dovedit a fi foarte eficientă și cu adevărat salvează vieți.

Distribuiți mai departe ce ați aflat acum, trebuie să fim cu toții informați căci doar astfel putem salva vieți!

loading...