Horia Brenciu a spus lucrurilor pe nume. Cum e viata in casa lor: „Acasa sunt un sclav…”

250

Horia Brenciu a acordat recent un interviu pentru „Adevărul Live”, unde a vorbit despre proiectele sale profesionale, dar și despre viața de familie, care are un rol foarte important pentru el.

În relația cu copiii lui, Brenciu se caracterizează „un sclav asumat”, care le face toate poftele, mai ales că timpul petrecut cu ei este serios restricționat de obligațiile profesionale.

Acasă nu eşti energic pentru că vin copiii care sunt energici. Acasă eşti ascultător, ţi se spune că trebuie să faci: „Vreau aia, vreau aia“. Acasă eşti sclav asumat. Acasă eşti omul care face poftele tuturor copiilor, eşti omul care vine în căsuţa copiilor şi stă înghesuit într-un colţ în timp ce Mina pregăteşte un ceai în nişte ceşcuţe goale şi îmi dă să gust din când în când, şi Toma vine şi îmi spune „Am mângâiat-o pe Aida“ – noi avem 4 pisici şi 4 copii. Chestiunea energiei nu are de a face cu vârsta pe care o ai. Încerc să pun asta în aplicare în fiecare zi, neforţat, firesc şi natural.

Chestiunea energiei nu are de a face cu vârsta pe care o ai. Încerc să pun asta în aplicare în fiecare zi, neforţat, firesc şi natural”, a adăugat el.

Horia Brenciu a cunoscut vreodată tristeţea sau depresia profundă?

loading...

Da. Există multe gânduri pe care le bifez şi eu la rândul meu, potrivit cărora trebuie să greşeşti în viaţă. Trebuie să te dai cu capul de asfalt, trebuie să-ţi dea cineva o palmă. Dacă nu se întâmplă lucrurile astea nu o să ştii care sunt lucrurile jos şi sus în viaţă. Interesant este că viaţa mea a fost un slalom printre televiziuni, după 7 ani de TVR, am 3 ani la Antena 1, apoi un an şi ceva la National TV, am revenit în 2006 cu primul serial de la Pro TV – „Om sărac, om bogat“ – şi am continuat în 2011 cu Vocea României, urmând ca în 2014 să revin la Antena 1 la X Factor. Numai drumul ăsta îţi poate spune ceva şi despre mine, dar şi despre societatea în care trăim. Despre mine – faptul că eu caut. Dacă îmi zici că totul va fi bine, nu te cred, vreau să pun umărul sau să creez eu binele, nu să-l aştept să vină în braţele mele. De fiecare dată, au fost momente delicate într-o televiziune sau alta şi, dincolo de soarta unei televiziuni sau alteia, există şi drumul meu, de care trebuie să am grijă. Cu atât mai mult că în ultimii ani nu mai sunt singur pe lume. Şi lucrul ăsta mi-a dat o responsabilitate în plus faţă de ceea ce fac eu, dar în acelaşi timp mi-am păstrat nebunia. Soţia mea mă întrebă de ce investesc în anumite lucruri. De fiecare dată când fac un eveniment, investesc în el, în cadoul ăsta de exemplu. De ce? Pentru că timpurile s-au schimbat, nu ajunge un simplu anunţ, trebuie mai mult decât atât pentru a rămâne în fruntea clasamentului în industria muzicală şi, dincolo de asta, să ai un lucru nou să spui în fiecare an. Din păcate, noi nu avem săli de spectacole în ţară, avem săli de sport. În Bucureşti avem alte probleme, ce mai bună sală de spectacole e o sală de congrese. Teatrul Naţional e puţin abordabil şi sunt delicat cu exprimarea, iar celelalte săli au foarte multe carenţe la capitolul fonic. Iar, dincolo de asta, dacă vrei să faci un spectacol, bagi mulţi bani în scenografie şi repetiţii 6 luni de zile, se depune un efort formidabil, care se concretizează într-un spectacol la care profitul nu există ca să merg mai departe şi să bag bani noi în videoclipuri ş.a.m.d. Lucrul ăsta ţi-l poate confirma orice artist de calibru din România care a cântat la Sala Palatului. E o provocare să fii artist în România.

loading...