George Stanca, mesaj emotionant pentru Simona Halep : „Te iubesc, Simo! Te pup pe suflet. Sărut mâna și bătăturile victoriei înflorite-n palme!  Fata noastră de aur…”

126

Ai provocat o fiesta cât o sărbătoare națională. Aș spune că ieri a fost Primul Întâi Decembrie din anul Centenar!!! Un decembrie cald, frumos și… Garros!

loading...

Deși, să nu uităm că un eveniment la fel de mare fu când ai devenit nr UNU mondial și văd că nu-l mai lași… Iar ieri, s-a celebrat un frumos și eroic succes al tău care te-a dus la câștigarea unui trofeu de Mare Șlem – primul – la Roland Garros. Momente care mă bucură suprem ca român și mă întristează că-n zilele de-acum Ilie Năstase e la mare ananghie și mai ales înjurat, înjosit de niște nemernici români care-și zic ”jurnaliști”….
Pe lângă aplauzele primite și neauzite de la români, ai avut deci prilejul să le auzi pe cele calde, fierbinți la fața locului. Nu le-ai auzit pe ale mele. Eram refugiat într-un fund al Deltei. Noroc cu PRO TV, – mulțam, PRO… pe care eram supărat, dar asta-i bașca – care a preluat finala. Eram cu un grup de prieteni; te-au încurajat de era să ne scufundăm cu ditamai hotelul plutitor și să ne eternizăm pe Dunărea Veche…
Simona, draga noastră, mi s-a întâmplat ades ca din primele seturi, la un meci al tău, să știu dacă pierzi sau nu. Când simt că pierzi îmi fac de lucru la altceva. Acum am intuit că vei câștiga cu tot rezultatul nasol din primul set. Ai tu momentele alea când anunți furtuna; când ”dai drumul la haită”, după expresia mea. Țipi într-un anume fel, ai niște acute strident-colorate pline de speranță pentru mine… numai pentru mine, că numai eu știu să citesc în ele… Semnele victoriei, notele biruinței, cântul tău secret…
Da, ai ajuns la niște acute de ”coloratură” inimaginabilă, percepute doar de cei care vibrează cu tine. Nu cu cei care au mârâit la câți bani ai luat; la câte turnee de Mare Șlem nu ai jucat; la câte meciuri ”te-ai dat lovită” și alte mizerii valahe. Că, uite, acum Serena! Nu s-a fofilat ea oare la meciul cu Șarapova? Fiecare om are reacțiile lui, slăbiciunile lui. De aia nu e perfect, fiindcă e OM.
Grațioasa mea, știi că adesea îmi vine, spontan, să-ți spun – Nadia? Și, am făcut-o nu o dată… Căci, și tu, precum Campionissima, ești copilul nostru fermecat. (A zice ”Copilu’ Minune” e bagatelizat pe românește, dus până la un subsol minoritar…).
Apoi, tu nu mai ești un copil. Bătăliile psihice ți-au tocit prematur… maturitatea. După mintea-ți încercată de acum ești hipermatură. Căci, fără concentrarea ta, fără calculele unor mișcări de-o secundă, nu puteai să fii ”pupila” lui Roland Garros, garofița noastră scumpă…
Poate că ieri aș fi scris de pe apă, și mai înflăcărat, mai la cald, dar nu aveam mijloacele. De aceea am și pierdut grupajul omagial. Dar sincer, mi-ai paralizat mecanismele de creație. Mi-ai secat cuvintele. Au vestejit metaforele; s-a ofilit inspirația… numai la dogoarea performanței tale…
Te iubesc, Simo! Te pup pe suflet. Sărut mâna și bătăturile victoriei înflorite-n palme!
Fata noastră de aur…

loading...