Fetița fără mâni, care poate cânta la pian cu picioarele și are o voce de înger, a impresionat o țară întreagă cu talentul său. Povestea impresionantă a lui Lorelai…

975

Lorelai Moșneguțu (14 ani) a realizat probabil cel mai emoționant moment din sezonul 7 al emisiunii „Românii au talent”. Fetița fără mâni, care poate cânta la pian cu picioarele și are o voce de înger, a impresionat o țară întreagă cu talentul său, în timp ce condiția sa fizică specială ne dă o adevărată lecție de viață.

Jurații și prezentatorii de la „Românii au talent” au fost înmărmuriți de momentul artistic al lui Lorelai, Florin Călinescu n-a mai putut rosti niciun cuvânt de cum micuța a pășit pe scenă și mult timp după ce aceasta și-a luat rămas bun de la public. Momentul său magic a făcut-o pe Miahela Rădulescu să apese Golden Buzz și săo trimită direct în semifinală.

Lorelai, pe numele său adevărat, Alberta, are și o poveste de viață impresionantă. După ce a fost abandonată de părinții naturali la vârsta de doar două luni, micuța a fost întâlnită de Veronica Pârvulescu, asistentî maternală, care a văzut-o că s-a născut fără mâini, dar și-a dorit imediat să o adopte și s-i ofere o familie. „Mama Vio”, așa cum îi spune Lorelai celei care a crescut-o, a povestit că Alberta nu a vorbit timp de trei ani și nu a mers până la patru ani, după cum precizează Adevărul.ro.

Loading...

Acum, la doar 14 ani, Lorelai ne oferă tuturor o lecție de viață și îi face pe mulți oameni să privească diferit șansele care li se oferă. În ciuda faptului că nu are mâini, a învățat să se folosească de picioare pentru a realiza diferite activități, ajungând până la cele de nivel cultural: Alberta este deja la a patra carte scrisă cu degetele de la picioare, o lucrare în care ea a vorbit despre anumite personalități culturale pe care a avut ocazia să le întâlnească, informează sursa citată.

În lumea artei, Lorelai a devenit destul de cunoscută. A câștigat zeci de premii la concursuri de muzică, poezie și chiar pictură, este uimitor cum poate picta la fel de bine cum poate tasta la calculator folosindu-se de degetele de la picioare. Ceea ce este și mai emoționant este că alberta a mărturisit că nu se simte niciodată singură, ci este permanent vegheată de un înger.

„Am un înger al meu și vorbim în gând. Are o voce groasă, bărbătească. Îmi cere să cânt și spune că sunt una dintre vocile din corul de sus, din cer. De aceea am scris într-o poezie că eu sunt și în cer și pe pământ. El îmi spune cum să scriu și ce să scriu.”

La rândul ei, mama sa adoptivă vorbește și ea plină de emoție despre talentele lui Lorelai: „Sunt ca nişte apariţii, îi vin numai atunci când e foarte speriată de ceva. Prima dată, mi-a spus că îngerul i-a vorbit acum doi ani, într-o zi când eram în microbuz. Era şapte seara, s-a înnoptat brusc şi a venit o vijelie foarte mare. Era ca o minitornadă, iar oamenii s-au speriat atât de tare, încât au început să se roage. Ea era blocată de frică, n-a scos un cuvânt. Apoi mi-a povestit că auzise vocea aceea care îi spunea că va ajunge cu bine acasă. Şi i-a mai spus să nu se sperie de felul în care arată, căci a venit aşa cu un scop pe lume“.

Loading...