Elena Udrea a fost exmatriculată de la Facultatea de Teologie,din cauza dosarelor penale

343

După ce întreaga presă din România a dezvăluit că Elena Udrea a fost exmatriculată de la Facultatea de Teologie, fostul ministru al turismului a transmis un mesaj pe o rețea de socializare, în care și-a exprimat regretul că nu a mai putut continua cursurile și motivează că totul a fost din cauza dosarelor penale, care i-au umplut tot timpul.

Loading...

„Îmi pare rău că nu am reușit să termin acum cursurile de master, pentru că pur și simplu nu am timpul necesar și mai ales, nu am starea de spirit pentru a studia temeinic teologia în această perioadă. eu am ales să fac acest masterat din pasiune, nu pentru CV, ca urmare, dorința mea este chiar să cercetez, să aflu lucruri, nu să trec examenele cum își iau alții «doctoratele».”, spune în mod acid Elena Udrea, pe contul său de Facebook.

„Când am început, aveam un dosar penal în instanță, acum am trei!!!! Am câte cinci-șase termene pe lună, mii de pagini de citit, apărări de pregătit, aproape tot timpul meu e dedicat acestei saga penale…Dacă se va termina, voi relua cu siguranță cursurile. Până atunci, rămân aceeași practicantă religioasă și la fel de interesată de credință și influențele credinței asupra vieții noastre”, a mai adăugat Udrea.

Ea este de părere că poate are nevoie de o credință mai puternică în Dumnezeu pentru a continua lupta împotriva Justiției: „Probabil că îmi trebuie tocmai o credință mai mare, pe care încă încerc să o dobândesc, pentru a putea ignora această luptă pe care o duc de trei ani și a mă preocupa mai mult de lucruri cu adevărat importante în viață, cum sunt aflarea lui Dumnezeu și relația noastră cu Dumnezeu.”

Loading...