DOVADA cu marea înscenare pe care au realizat-o jurnaliștii de la Sky News pentru a denigra România

821

Cazul deja celebru al presupusei rețele de trafic de arme care ar funcționa în România, de unde chiar și teroriștii ISIS s-ar înarma, a ajuns la final. Ticăloșia jurnaliștilor englezi de la postul tv Sky News a fost dovedită inclusiv cu imagi foto din fața hotelului unde aceștia au fost cazați în România și unde făceau „regia” înscenării împreună cu ciumpalacii români care s-au dedat la o asemenea măgărie, pentru câteva mii de euro. Ce tupeu: să vii în România și să faci o înscenare din care să rezulte că în țara noastră sunt rețele periculoase de traficanți de arme!!! În numele cui? În folosul căror interese?

ramsey 2

Jurnalistul Adelin Petrișor a făcut aseară publice o serie de fotografii care arată realitatea așa cum este ea: una cu niște jurnaliști englezi ticăloși și cu câțiva tembeli din România. În postarea făcută pe pagina sa de Facebook acesta ne spune următoarele:

Adelin Petrișor:Stuart Ramsay și „traficanții” în ședință, înainte de filmare, în „civil”, fără cagule, în fața hotelului din Tg. Mureș în care au stat britanicii. Potrivit surselor judiciare, acuzațiile vor fi de nerespectarea regimului armelor și răspândire de informații false. Se va face comisie rogatorie și Stuart Ramsay va fi audiat de DIICOT. Să vezi atunci cum Ramsay ne va face iar proști pe rețelele de socializare. Dacă România nu va da în judecata în UK rețeaua Sky News, înseamnă că da, suntem mari, dar foooarte mari proști.
P.S. Cel care apare cu mâna întinsă în prima fotografie (are un tricou pe care scrie Final) este fixerul, cel care a aranjat totul: actori, arme, mașină. În reportaj el apare cu fata acoperita.

loading...

ramsey 4

Astăzi primul ministru Dacian Cioloș a declarat că este inacceptabil să se petreacă așa ceva și că statul român va reacționa ferm. Să sperăm că așa se va întâmpla. Și să sperăm că Stuart Ramsay va fi judecat în România, că va fi condamnat și va sta câțiva ani în închisorile de la noi. De asemenea, postul de televiziune Sky News ar trebui ușurat de multe milioane de euro ca daune materiale!

Poate că nu o să vă mire prea mult că cei trei „români” cretini sau trădători se numesc Aurelian Szanto, Levente Pantics şi Attilla Szaba Pantics!!! Ioi, Istenem! Da’ asta nu bine! Iar îi discredităm pe maghiari, după ce tot „abuziv” au fost arestați ungurii din așa numitul ținut secuiesc care au vrut să comită atentate teroriste împotriva unor copii, pe 1 Decembrie 2015?…

Daniel Roxin

P.S. Potrivit stiripesurse.ro ,rocurorii DIICOT iau în calcul să extindă acuzaţiile şi pentru jurnaliştii britanici de la Sky News care au realizat reportajul privind traficul de arme din România.

Articolul 404 din Codul Penal prevede următoarele: „Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

Să fie 5 ani, că e sumă rotundă!

loading...