DETALII INCREDIBILE despre Elena Ceaușescu. Era numită pe ascuns “MUMA PĂDURII”…

311
De-a lungul timpului s-au scris multe lucruri despre Nicolae Ceaușescu, dar puține despre Elena Ceaușescu. Pentru a prezenta câteva lucruri despre “Tovarășa de viață și de luptă a dictatorului, Vladimir Tismăneanu a povestit la Radio Europa Liberă mai multe detalii despre viața acesteia.
“Elena Ceaușescu a fost o înfocată comunistă”, își începe Tismăneanu amintirile. El continua povestirea respectivă spunând despre cum epoca Ceaușescu a însemnat mult mai mult pentru toți. O perioadă neagră în care foametea și frigul erau la ordinea zilei.
“Epoca Ceaușescu a însemnat deopotrivă epoca lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu. Vremea când libertatea umană era călcată în picioare, când religia era prigonită, când drepturile omului erau batjocorite, când se dărâmau lăcașuri de rugăciune, când se trecea cu buldozerele peste monumentele memoriei naționale, când se raționaliza mâncarea, adică se provoca foametea în masă, dar și epoca în care se tremura de frig în apartamente, când copiii erau constrânși să devină „șoimi ai patriei” și să recite ode pentru tiran și pentru soția acestuia.
Încă din anii ’70 au început să circule rumori privind diferențele, ori chiar divergențele dintre Nicolae și Elena Ceaușescu. În fapt, ea a fost pe întreg parcursul vieții ei mature o devotată camaradă a soțului ei, i-a împărtășit opțiunile, valorile, anxietățile, fobiile, obsesiile și chiar visele. Aveau fantasme comune. Din câte știu, nu a fost publicată încă o biografie a celei care, vreme de peste două decenii, a fost, mai întâi informal, apoi oficial, cea mai influentă persoană din anturajul secretarului general. În momentul prăbușirii dictaturii, Elena Ceaușescu era șefa Comisiei de Cadre a CC, prim-vicepremier, membră a Comitetului Executiv și a Biroului Permanent. Era atotputernică și universal detestată. Avea o atracție irezistibilă pentru kitschul politic și artistic. La fel ca Nicolae, a suferit toată viața de un mistuitor complex de inferioritate. În trinitatea comunismului dinastic, ea era Regina Muncii și a Rodniciei. Pentru câteva zile, în decembrie 1989, pe timpul vizitei lui Ceaușescu în Iran, s-a aflat de facto în fruntea României. Începuse revolta de la Timișoara. Împreună cu mamelucii din Comitetul Executiv, a luat decizii funeste, a cerut și a justificat represiunea. Și-a sfârșit viața într-o baltă de sânge.”
Tismăneanu mai spune că aghiotanții cuplului care conducea România le erau slugi, dar pe la spate, magnații ceaușismului o numeau pe Elena, “muma pădurii”.
Tot ea a fost declarată „geniul rău” al lui Ceaușescu și afurisită în consecință, inclusiv de foștii aghiotanți, de la Ion Dincă și Iosif Banc, la Dumitru Popescu și Ștefan Andrei. Singurul, poate, care i-a rămas loial a fost Manea Mănescu. În momentele lor de maxim curaj, la toaletă, magnații ceaușismului o numeau „muma pădurii”. În față i se închinau ca ultimele slugi. Fără Elena, susțin ei, Ceaușescu ar fi fost un „comunist de omenie”.
“ Spre deosebire de atâtea soții de demnitari, Lenuța a decis să facă studii. Evident, nu a mers zi de zi la facultate, a beneficiat de un regim special, de meditații și de sprijin la scrierea lucrărilor. După absolvirea Institutului Politehnic, Facultatea de Chimie Industrială, a lucrat la ICECHIM. A devenit rapid membră în Comitetul de partid, apoi secretară de partid pe institut. A avansat în ierarhia administrativă, iar după moartea directorului, ilegalistul Gabriel Mureșan, a devenit ea însăși directoare (pe baza unui ordin al Ministrului Chimiei, Mihail Florescu).
A început apoi să se închipuie om de știință. Nu voi insista aici asupra modului în care s-a desfășurat susținerea doctoratului. S-a acționat grăbit și din umbră pentru a se asigura titlul de doctor pentru soția secretarului general. Teza de doctorat s-a bazat (eufemism pentru plagiat) pe contribuțiile științifice ale reputaților chimiști Silvia Bittman și Ozias Solomon, care lucrau în subordinea ei. De semnat, firește, a semnat-o Elena. Din comisia de examinare, condusă de profesorul Tudor Ionescu, a făcut parte, înțeleg, academicianul Costin D. Nenițescu. Susținerea a avut loc pe 7 decembrie 1967… Dar Elena chiar se credea intelectuală, dovadă reacția indignată de la proces, când procurorul a ironizat titlurile ei științifice. Chiar se credea colegă cu academicienii, se amăgea că este o savantă reală. O ajutau și trubadurii regimului, gen Păunescu și Vadim, care nu conteneau să o ridice în slăvi ca „femeie, om politic și strălucit savant”. Cultul ei devenise, de fapt, ritualul geamăn al cultului lui Ceaușescu, tot așa cum „Cabinetul Doi” ajunsese chiar mai temut decât „Cabinetul Unu”. Era omniprezentă, veghind ca nimeni să nu tulbure liniștea „tovarășului”, omul providențial care se naște o dată la 500 de ani. Am numit-o cândva o Messalina cu pretenții de Newton…
Tot Elena a susținut draconica politică demografică menită să controleze trupul uman: femeile din România trebuiau să ofere societății patru copii înainte de a putea face un avort. Elena avea doar trei…”

 

loading...