DETALII de ULTIMA ORA ! Toti tinerii din Romania ar putea fi...

DETALII de ULTIMA ORA ! Toti tinerii din Romania ar putea fi luati in ARMATA …

164

Mai mulţi parlamentari PSD au depus la începutul acestei noi sesiuni parlamentare un proiect de lege prin care se dorește înfiinţarea unui program de voluntariat militar.

Potrivit Hotnews, acest program presupune o Gardă Civilă, care va funcţiona în ţară la nivel local, în subordinea primarului, şi va fi coordonată la nivel judeţean de prefect.

În plus, conform proiectului de lege depus de PSD în Parlament, această Gardă Civilă ar urma să fie compusă din voluntari care desfăşoară stagiul de pregătire militară şi civilă.

Astfel, o dată la cinci ani se va efectua un stagiu de pregătire de două zile – o zi de instruire militară şi o zi de pregătire teoretică civilă. Vor putea să se înscrie şi foste cadre militare sau de poliţie, aflate în rezervă, precum şi alte persoane care au efectuat o pregătire militară de-a lungul vieţii şi sunt trecute în rezervă.

loading...

Garda civilă va interveni în caz de situaţii de urgenţă precum inundaţii, incendii sau alunecări de teren.

În viziunea iniţiatorilor, voluntariatul militar presupune desfăşurarea unui stagiu de pregătire militară, voluntar, de către pesoanele fizice cu vârstă cuprinsă între 18 şi 30 de ani la dată începerii stagiului.

Perioada de pregătire va fi considerată vechime în muncă, iar pentru perioada participării la pregătirea militară şi cea de perfecţionare profesională li se va acordă o solda egală cu salariul minim pe economie.

Voluntarii vor avea şi o serie de beneficii: o masă caldă pe zi, decontarea navetei, contribuţii la CAS şi CASS, iar după terminarea stagiului de o scutire pentru acestea de 50%, reducerea vârstei de pensionare cu o luna pentru fiecare an de activitate, dar nu mai mult de 2 ani. De asemenea, beneficiază de garanţie de Stat pentru programul Prima Casă şi Prima Maşină, timp de cinci ani după terminarea stagiului.

Mai multe detalii despre acest proiect de lege găsiți pe site-ul Camerei Deputaților.

Camera decizională pentru acest proiect este Senatul.

Sursa: Hotnews

loading...