CAZ SOCANT în Constanţa ! Un atacator necunoscut a înjunghiat o vânzătoare!

443

Vânzătoarea de la un chioşc de ziare din zona Delfinariului din Constanţa a decedat vineri noaptea la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, ca urmare a multiplelor plăgi provocate prin înjunghiere de către un atacator necunoscut, la sfârşitul programului de lucru, transmite Agerpres.

Victima, Adriana Farcaş, în vârstă de 33 de ani, era căsătorită şi avea doi copii, în vârstă de 4 şi 6 ani.

Împuternicitul la comanda Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, comisar şef Adrian Rapotan, a declarat sâmbătă dimineaţă, pentru AGERPRES, că anchetatorii iau în calcul mai multe posibile motive care ar fi putut să stea la baza crimei, scrie antena3.ro.

loading...

„Luăm în calcul mai multe cauze care ar fi putut să-l determine pe asasin să comită crima şi, evident, avem mai multe piste pe care le urmărim. Am cercetat cu atenţie locul încă de azi-noapte, am prelevat probe, dar, din păcate, nu am găsit arma crimei. Martorii spun că atacatorul ar fi venit în fugă şi ar fi lovit victima, după care a fugit imediat de la locul faptei. Totul a fost foarte rapid, fără ceartă sau alte altercaţii. Asupra victimei au fost găsiţi bani, deci nu poate fi luat în calcul jaful personal şi, la fel, în casieria magazinului erau banii rezultaţi din vânzările zilei respective. Soţul este foarte confuz, ca urmare a dramei pe care o trăieşte… Deocamdată luăm în calcul mai multe ipoteze, lucrăm intens pe toate pistele posibile pentru a stabili motivaţia şi pentru a definitiva profilul criminalului şi vom avea cât mai curând ipoteze ce vor fi comunicate”, a precizat Rapotan.

Vineri seară, în jurul orei 22,00, prin serviciul de urgenţă 112 a fost anunţată descoperirea în zona Delfinariului din Constanţa a unei femei înjunghiate în abdomen. Incidentul a avut loc vizavi de staţia de taximetre, chiar în faţa chioşcului de ziare unde aceasta lucra ca vânzătoare. Echipajul SMURD ajuns la faţa locului a transportat victima la spital în stare foarte gravă, unde a şi fost declarat decesul.

loading...