BNR pune în circulaţie o nouă MONEDĂ! Ce valoare are şi cum...

BNR pune în circulaţie o nouă MONEDĂ! Ce valoare are şi cum arată…

584

Banca Naţională a României pune în circulaţie, începând de azi, 4 iulie, o nouă monedă. Va fi dedicată împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite ale Americii.

„În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 4 iulie 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur dedicată împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite ale Americii”, anunţă BNR într-un comunicat.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Loading...
  • Valoare nominală: 100 lei
  • Metal: aur
  • Titlu: 900‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 21 mm
  • Greutate: 6,452 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimțat

Aversul monedei prezintă imaginea Podului de la Cernavodă, reprezentare simbolică a comunicării şi a parteneriatului, inscripţia „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „100 LEI” și anul de emisiune „2017”.

Reversul monedei redă o reprezentare parţială a Statuii Libertăţii de la New York şi inscripția ,,PARTENERIATUL STRATEGIC ROMANIA-STATELE UNITE ALE AMERICII-1997”.

Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate a emisiunii redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 250 de monede din aur.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv certificatul de autenticitate este de 1.685,00 lei.

Monedele din aur dedicate împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite ale Americii au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Loading...