Atacuri DURE la adresa PSD:”Ăştia ar fi în stare să mute Sfânta Parascheva la Belina și să dea OUG pentru interzicerea pelerinajului la Iaşi…”

76

Primarul Mihai Chirica a reluat, marţi, atacurile la adresa PSD, după interzicerea focului de artificii de la finalul Sărbătorilor Iaşiului, susţinând că „ăştia ar fi în stare să mute Sfânta Parascheva la Belina” sau „să emită OUG pentru interzicerea pelerinajului la Iaşi”.

Mihai Chirica a spus, marţi, în cadrul şedinţei Consiliului Local, că, în ultimii 15 ani, focul de artificii de la finalul sărbătorilor Iaşiului a putut avea loc, dar, în acest an, imixtiunile politice au dus la opirea acestei tradiţii, informează news.ro.

El a precizat că deţine informaţii că planul a fost pus la cale în Casa Pătrată, unde se află sediul Prefecturii, dar şi cel al Consiliului Judeţean, această din urmă instituţie fiind condusă chiar de liderul PSD Iaşi, Maricel Popa.

„Vă spun ce am auzit în cursul nopţii de ieri (luni spre marţI – n.r.). Încă de sâmbătă se discuta în Casa Patrată posibilitatea interzicerii focului de artificii. Nu a fost ziua primarului municipiului Iaşi, nici onomastica familiei mele, era un moment dedicat cetăţenilor municipiului Iaşi. Au lucrat într-o manieră grobiană. Să le fie ruşine celor care au făcut acest gest faţă de ieşeni. Oamenii nu vor uita acest lucru şi eu personal mă voi ocupa ca aşa ceva să nu se mai întâmple”, le-a spus primarul Mihai Chirica participanţilor la şedinţa de Consiliu. (Continuarea, mai jos …)

loading...

După reuniunea consiliului local, edilul ieşean a precizat că oprirea în ultimul moment a focului de artificii reprezintă un atac la adresa democraţiei, prin utilizarea unor instituţii ale statului.

„Asta ne-ar lipsi ca ăştia să dea OUG şi să interzică pelerinajul de la Iaşi. Ar fi în stare să mute Sfânta Parascheva la Belina”, a afirmat Mihai Chirica.

Primarul Mihai Chirica a declarat, luni seară, că interzicerea focului de artificii la Sărbătorile Iaşiului de către Poliţie reprezintă o „presiune politică nepermisă”, adăugând că ieşenii se vor bucura de concert şi poate, cât mai curând, şi de un foc de artificii.

„Asta chiar dacă trebuie să tragem din Teleorman, o să tragem şi de acolo. Vom fi aici şi după ce moare Dragnea şi dispar toate lichelele”, a spus Chirica, adăugând că, la dispariţia fiecărui lider neocomunist din România, el va face, din salariul său, un mic foc de artificii.

loading...