Anunţ OFICIAL privind voucherele de vacanţă ! Ordonanţa se modifică !

440

Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre a declarat că intenţionează să modifice ordonanţa care vizează voucherele de vacanţă deoarece sunt “două probleme”: limitarea comisionului companiilor care emit voucherele şi cel al agenţiilor de turism.

„Trebuie realizată o modificare legislativă la ordonanţa care vizează voucherele de vacanţă. Sunt două probleme: limitarea comisionului la 1% pentru cei care emit pe piaţă aceste tichete, dar şi a celor de la agenţiile de turism, care au o marjă undeva până la 20%, în general fiindcă la unele servicii le dau mai ieftin, la altele mai scump. Am avut întâlniri şi ieri şi la târg (not.red. la Târgul de Turism organizat săptămâna trecută la Romexpo), inclusiv cu două entităţi private, reprezentative la nivel naţional şi le-am cerut să vină concret cu nişte idei vis a vis de modificarea legislativă fiindcă oricum suntem obligaţi să o facem. Pentru că trebuie să introducem aceste vouchere de vacanţă în sistemul public din data de 1 iulie 2017”, a declarat  Mircea-Titus Dobre, Ministrul Turismului.

Agenţiile de turism s-au plâns că le este plafonat comisionul la 10% atunci când vând pe bază de voucher un pachet de servicii la un hotel din România şi că acelaşi pachet îl pot comercializa cu un comision mai mare dacă au contract direct cu hotelul respectiv şi au depus garanţii pentru contractarea unui număr mai mare de camere. Adică au preţuri diferite pentru acelaşi hotel, în funcţie de modul în care turistul îşi achită sejurul, conform Mediafax.

De asemenea, şi companiile care emit voucherele nu sunt mulţumite de comisionul de 1%.

loading...

Reamintim faptul că, valoarea voucherele de vacanţă pentru bugetari va 1.450 de lei şi că acestea vor fi acordate de la 1 iulie. În cazul companiilor private valoarea voucherelor rămâne la şase salarii minime pe economie.

“Acordarea voucherelor de vacanţă pentru bugetari apare şi în programul de guvernare. Pe data de 1 iulie 2017 vor intra în vigoare aceste vouchere de vacanţă. În primul rând am modificat în OUG, nu mai sunt abrogate până la 31 decembrie 2017, aşa cum era iniţial, ci până la 1 iulie. La ora actuală în lege sunt prevăzute şase vouchere de vacanţă, în valoarea salariului minim pe economie. Adică şase înmulţit cu 1.450 de lei. Vom modifica acestă ordonanţă şi vom introduce un singur voucher, deoarece doar atât poate să suporte statul român. Vom modifica acestă valoare şi vom discuta cu Ministerul de Finanţe să vedem care este procedura, dacă vom merge pe o variantă online sau pe o variantă standard, tipizată fiindcă există cinci companii care sunt acreditate să emită aceste vouchere de vacanţă”, a precizat ministrul Turismului, cu ocazia deschiderii Târgului de Turism.

Acesta a precizat că vocherele vor putea fi folosite în România timp de un an de zile calendaristic, atât pentru cazare, cât şi pentru masă.

Sejururile în România cumpărate anul trecut cu vouchere de vacanţă au totalizat aproximativ 10 milioane de euro, o sumă de aproape patru ori mai mare faţă de 2015 şi de şase ori mai mare faţă de 2014, a declarat Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Pentru acest an, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) estimează o creştere de 38 de ori a sumei, dacă vor fi acordate voucherele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei pentru fiecare bugetar.

Anul trecut au fost acordate 1,1 milioane de vouchere de vacanţă, potrivit informaţiilor primite de ANAT de la Ministerul Finanţelor Publice, un număr de 3,5 ori mai mare faţă de 2015 şi de 5,5 ori mai multe decât în urmă cu doi ani, când au fost date angajaţilor 207 mii de vouchere de vacanţă.

Suma de 10 milioane de euro aferentă vacanţelor cumpărate cu vouchere de vacanţă în 2016 a contribuit semnificativ la creşterea turismului intern, ANAT anunţând la finalul sezonului estival un plus de vânzări de 15% prin agenţiile de turism.

loading...