Anunț apocaliptic :”Vor mai ieși încă 15.000 de deținuți din penitenciarele din România…”

123

Anunț apocaliptic făcut de Ștefan Teoroc, președintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare. Acesta a declarat că în viitorul apropiat nu mai puțin de 15.000 de deținuți ar urma să fie eliberați din penitenciarele din România, ca urmare a schimbării legislației.

La RFI, Ștefan Teoroc, președintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare, spune că acest act normativ e doar cel mai vizibil și că, între timp, în Parlament s-au mai adoptat legi cum este cea privind măsurile alternative la detenție precum și modificări la Codul Penal și de Procedură care vor permite perpetuarea mecanismului eliberărilor înainte de termen dacă vor trece de Curtea Constituțională. Așadar, liderul sindical se așteaptă ca în câțiva ani în penitenciare să mai rămână aproximativ 7000 de deținuți, dacă toate aceste măsuri care fac inutilă controverata amnistie și grațiere se pun în mișcare. Acest lucru, nedublat de măsuri de integrare socială sau de monitorizare a celor eliberați înainte de termen, va duce la o creștere a infracționalității. Practic, conform lui Teoroc, nu mai puțin de 15.000 de deținuți ar urma să fie eliberați din penitenciare.

loading...

 

S-a aflat adevărata miză a războiului dintre președintele României, Klaus Iohannis, și tabăra Lia Olguța Vasilescu-Guvern Dăncilă

 

loading...