Ana Birchall este EXTREM de bogată . Cum a ajuns la o avere de 23 de milioane de euro…

1019

Ana Birchall a fost numită ministru al Afacerilor Europene în Guvernul Grindeanu, iar mai nou este și ministru interimar al Justiției. La doar 43 de ani, ea este și extrem de bogată, averea ei ridicându-se la aproximativ 23 de milioane de euro.

Cu numele de dinainte de căsătorie Ana Călin, Birchall este o avocată de lângă Mizil care s-a căsătorit cu un britanic născut în 1956, venit cu afaceri în România și care, conform relatărilor din presă, a cerut-o în căsătorie pe Ana la doar o lună după ce s-au cunoscut. Ca nivel de pregătire, Birchall este deținătoarea unui masterat și un doctorat în ”dreptul falimentului” la prestigioasa Yale University, clasată în 2016 în intervalul 10-15 la nivel mondial în topul instituțiilor de învățământ superior. Din punct de vedere profesional, Birchall a fost o vreme șefa juridicului din Omniasig, ulterior lucrând și pentru White& Case LLP, ulterior colaborând și cu Gabriel Biriș, ex-secretar de stat în Ministerul Finanțelor în Guvernarea Cioloș, potrivit Romania Curata.

Loading...

 

Ana Birchall a fost consiliera lui Mircea Geoană pe când acesta era ministru de externe în Guvernul Năstase. În 2012 Ana Birchall a devenit deputat și, în calitatea sa de secretar international al PSD, s-a implicat în aducerea la București a ex-premierului britanic Tony Blair. Birchall nu este parte în dosarul penal deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghiță și a lui Victor Ponta, aceasta declarând procurorilor că nu a știut că s-au plătit bani pentru respectiva vizită.

În 2016 a fost aleasă pentru un al doilea mandat de parlamentar, fiind totodată aleasă să facă parte din Executivul Grindeanu, ca Ministru Delegat pentru Afaceri Europene.

Pe partea de implicare ONG-istă, Ana Birchall este ”ambasador în România” al unei fundații înființate de Hillary Clinton.

În ciuda aparteneței ideologice de stânga, familia Anei Birchall este bogată, politiciana deținând împreună cu soțul ei 3 apartamente în București, unul în New York, o casă în SUA și o casă într-o zonă pitorească din Bucovina (Dorna Arini, Suceava), având o avere estimată de presă la 23 milioane de euro ( ). Poate și din prisma bunăstării de care se bucură, Ana Birchall a donat PSD-ului sume consistente de bani: 90.000 lei în 2008 și 85.000 lei în 2012, contribuțiile din anul electoral 2016 nefiind încă publice, mai spun cei e la Romania Curata.

Loading...