100 de ani de la cel mai mare accident feroviar din România

469
Sursa foto: historia.ro

„Catastrofa de la Ciurea” este numele sub care a intrat în istorie cel mai grav accident feroviar din România. Accidentul a avut loc în data de 13 ianuarie 1917, în plină desfășurare a primului război mondial, în gara din localitatea Ciurea, la sud de Iași, pe calea ferată Bârlad – Iași. Bilanțul a fost de peste 1.000 morți, absența unei anchete oficiale nepermițând elucidarea cauzelor accidentului.

La Ciurea, în ianuarie 1917, a fost iadul pe pământ, „iadul adevărat în toată grozăvenia lui”, aşa cum scrie Elena Emandi într-un volum de memorii din 1919.

Cel mai cumplit accident feroviar din istoria României este, totodată, cea mai mare catastrofă de acest fel din lume, în intervalul 1830-1930. Desigur, la vremea respectivă,

România era pe punctul de a dispărea de pe harta lumii: în stare de război cu Puterile Centrale, cu mare parte din teritoriu ocupată de germani, cu administraţia şi armata refugiate în Moldova. În aceste condiţii cu totul vitrege deraiează la Ciurea, lângă Iaşi, un tren arhiplin, care venea de la Galaţi, doldora de oameni care fugeau din calea războiului.

Discuţii stârneşte şi fotografia vehiculată în toate mediile drept cea care înfăţişează accidentul de la Ciurea; imaginea care s-a impus în conştiinţa publică a ultimilor ani. Realizată, după cum se afirmă, la data de 6/19 ianuarie 1917, ea nu prezintă însă nicio urmă de zăpadă, cu toate că două surse memorialistice distincte vorbesc despre călătorii care se aflau pe acoperişurile vagoanelor şi care au scăpat cu viaţă pentru că au fost proiectaţi în zăpada căzută în cantităţi mari în acele zile. Ca atare, această fotografie, în opinia noastră, nu este datată corect. Se cunoaşte că la Ciurea au mai avut loc accidente feroviare cândva la începutul secolului al XX-lea şi în 1925. Cel mai probabil aceasta a fost făcută cu una dintre aceste ocazii.

Numărul de vagoane ale trenului reprezintă o altă necunoscută. Sursele abordate vorbesc despre 26 sau 60 de vagoane, iar lipsa unor documente de înregistrare ale CFR adânceşte şi ea misterul. De aici rezultă o altă mare problemă: care a fost în realitate numărul călătorilor? Dar numărul morţilor şi al răniţilor? Cele mai uzitate surse istoriografice ale accidentului se referă la 800-1.000 sau chiar la peste 1.000 de morţi[6]. Ele au fost astfel propagatoarele cifrelor rotunde (şi exagerate, desigur) de morţi ai acestei catastrofe.

Cum s-a produs tragedia?

Descrierea călătoriei cu ,,trenul morţii” pe ruta Galaţi-Ciurea, redată de fiica ambasadorului Franţei, aflată printre pasageri. „A murit Take Ionescu!”, au titrat ziarele germanofile din Muntenia ocupată.

Trenul de Etapă 1 sau „Curierul”, cum i se mai spunea, a plecat din Galaţi cu destinaţia Iaşi vineri, 30 decembrie 1916/11 ianuarie 1917, cu o întârziere de câteva ore, pentru că gara fusese bombardată de aeroplanele germane, iar locomotiva sa, atinsă de bombe, a trebuit înlocuită. Ocuparea Brăilei de către germani, care au început să bombardeze Galaţiul, i-a determinat pe refugiaţii din Muntenia să părăsească localitatea devenită nesigură. Lor li s-au adăugat elevi și soldaţi aflaţi în permisii. Alături de români, în tren călătoreau ofiţeri şi soldaţi ruşi, dar şi membri ai misiunii militare franceze. Printre cei mai cunoscuţi călători erau Emil Costinescu, fost ministru de Finanţe, Yvonne Blondel, fiica fostului ambasador francez la Bucureşti, geograful George Vâlsan, marchizul Belloy (oficial francez).

Foarte curând, trenul a devenit supraaglomerat. În gările de pe traseu se pare că s-au mai adăugat vagoane, trenul staţionând ore în şir pentru ca alte sute de călători să-şi facă loc. „Nu era un colţişor liber, nu se putea să-ţi fixezi cele două picioare măcar pe o scară sau un tampon… erau în trenul acela, funcţionari înalţi, o misiune străină, femei, copii şi Ruşi-îngrozitori de mulţi”, constată unul dintre călători. ,,Te întrebai încă unde-şi mai poate găsi loc acest puhoi de umbre, încărcate cu boccele…”, scrie un altul.Condiţiile de călătorie au fost cumplite: vagoanele, multe dintre ele foste de marfă, luminate cu lămpi cu gaz, erau reci, ferestrele nu mai aveau geamuri, ci scânduri care nu reuşeau să oprească pătrunderea frigului, iar pentru cei care călătoreau pe acoperişurile vagoanelor era un miracol cum de reuşeau să rămână acolo. „Spre groaza noastră, un bărbat şi un băieţel de 10 ani au fost daţi jos îngheţaţi. Alte umbre ce se clătinau, împietrite de frig, povesteau că, la unele curbe, mai mulţi oameni – bărbaţi şi femei – fuseseră aruncaţi de pe tren”,scrie Yvonne Blondel.

loading...

„Am simţit perfect cum trenul a sărit de pe şine ca o reptilă monstruoasă de fier şi de oţel”

Trenul a staţionat toată noaptea la Bârlad pentru că zăpada căzută din abundenţă a blocat calea ferată şi nu s-a mai putut circula, în ciuda eforturilor soldaţilor şi feroviarilor de a debloca linia. A doua zi, pe 12 ianuarie, convoiul a plecat spre Iaşi, cei 120 de km fiind parcurşi pe toată durata zilei, ajungând în apropierea destinaţiei în preajma orei unu noaptea, când s-a produs şi accidentul.

După ultima staţionare, la Bârnova, trenul a intrat pe panta de coborâre de la staţia Ciurea, aflată la doar câţiva kilometri de Iaşi. Când mecanicii şi ceilalţi membri ai echipajului au încercat să reducă viteza, au realizat că frânele, deşi fuseseră verificate la staţia anterioară şi erau în regulă, nu au mai putut fi acţionate.„Sorgintea acestui accident – după cum se arată în documentele oficiale – este întreruperea comunicaţiei aerului în conducta frânei Westinghouse… întrerupere provocată… prin aglomeraţia extraordinară de călători, cari şedeau pe tampoane şi pe cuplele vagoanelor şi prin urmare, printr-o mişcare involuntară a mânei sau piciorului, au închis robinetul de conducta de aer, izolând astfel frâna Westinghouse, fie într-un loc fie în mai multe locuri… mai mult: din cauza marei aglomeraţiuni de călători, personalul nu putea să manipuleze în voie frâna de mână”.

Ziarul „Mișcarea” informa cititorii că frâna cu aer comprimat a funcţionat doar pentru primele două vagoane, robinetul fiind închis accidental la vagonul al III-lea. Urmarea a fost deraierea acestuia şi ciocnirea cu o locomotivă aflată în staţionare pe o altă linie. Acul vitezometrului locomotivei a fost găsit blocat la 95 km, indicând viteza pe care trenul a avut-o în acele clipe. Momentul critic al accidentului este descris astfel: „Am simţit perfect cum trenul a sărit de pe şine ca o reptilă monstruoasă de fier şi de oţel, trăgându-i pe toţi călătorii săi spre mutilare sau spre marea călătorie de dincolo… Aveam senzaţia că sunt aruncată în fundul unui puţ, o ploaie de obiecte alunecând în jurul corpului meu… Cât a durat acest supliciu? Câteva minute, dar mie mi s-a părut interminabil…”.

Victimele, înmormântate în gropi comune, pe câmpul din spatele gării

Urmările au fost infernale: lămpile cu gaz, cărbunii din sobele improvizate ale vagoanele au condus la incendierea acestora, iar ţipetele răniţilor prinşi între fiare au sfâşiat sinistru tăcerea nopţii. Curând au luat foc şi două vagoane de muniţii staţionate pe altă linie din gara Ciurea, fapt care a contribuit la creşterea numărului victimelor. Lupta pentru supravieţuire a fost foarte dură. Yvonne Blondel a fost scăpată in extremis de către doi soldaţi ai misiunii militare franceze, care au scos-o dintre resturile vagonului său exact când hainele începeau să-i fie cuprinse de flăcări. Dramele celorlalţi călători au fost de nedescris. Unii au pierit în foc, alţii au murit zdrobiţi de impactul deraierii. Cei care călătoreau pe acoperişurile vagoanelor au fost fie aruncaţi sub vagoane, unde au pierit secţionaţi de cumplita greutate a acestora, fie au fost aruncaţi în stratul salvator de zăpad. Aceeași supraviețuitoare franceză descrie cu detalii scenele tragediei, inclusiv apariţia unor profitori de ocazie, care au jefuit călătorii. Au apărut şi echipe de salvatori – soldaţi ai depozitului de muniţii aflat lângă gară, un batalion de căi ferate, două companii de soldați români și două companii de soldați ruși – fapt care a micşorat numărul victimelor catastrofei. Cei care s-au salvat, aflați în stare de şoc, dar şi răniţii au fost duşi în gara Iaşi, unde li s-au acordat primele ajutoare.

O altă memorialistă, Elena Emandi, nota: „A fost acolo iadul adevărat în toată grozăvenia lui și puținii care au scăpat cu viață erau ca nebuni de oroarea scenelor ce s-au petrecut sub ochii lor”. La fața locului au venit și oficialitățile – Dimitrie Grecianu, ministrul Lucrărilor Publice, procurorul general, prefectul de Iași, dar și agenți ai Siguranței care au început să-i ancheteze pe martori. Dimineaţa, vestea s-a răspândit în tot oraşul, mulţi alergând să privească spectacolul înfricoşător al morţii. Lumina zilei a dezvăluit amploarea tragediei: „În trecere prin Ciurea am privit dezastrul: vagoane sfărâmate, arse şi echipele de lucrători scoteau încă morţii de sub ruine. În spatele gărei erau înşiraţi pe patru rânduri morţii… Erau multe sute. Cu ochii scoşi, capetele sparte, braţe detaşate, mâini, picioare, momâi arse. Femei, ofiţeri, soldaţi…”. Un altul notează:„Un şir întreg de vagoane arse, cari nu mai păstraseră decât scheletul de metal, muiat ca ceara de focul ce-l mistuise… în jurul gării totul părea ruină şi mormânt…”.

Victimele au fost înmormântate în gropi comune, pe câmpul din spatele gării Ciurea, începând din ziua de 3 ianuarie, pentru victimele identificate până la acea dată – 374 persoane. În zilele următoare, la comandamentul din piaţa gării, au fost afişate listele provizorii cu numele morţilor identificaţi. Curând, zvonurile au început să se împrăştie: s-a vorbit despre averi fabuloase evaporate în incendiu sau jefuite de hoţii de ocazie, a fost amplificat numărul morţilor, iar nume celebre au fost vehiculate printre victime. În Muntenia ocupată de germani, un memorialist ne spune că presa a informat despre accidentul de la Ciurea, consemnând cu bucurie răutăcioasă „moartea lui Take Ionescu, Cantacuzino (ministru de justiţie), Constantinescu (ministrul de finanţe)”.

Astăzi, doar o singură cruce mai aminteşte de catastrofă, cea a lui Vasile Cantacuzino, fiul eminentului jurist şi om politic Matei Cantacuzino.

loading...